Cărțile de identitate pentru vehicule vor fi livrate prin curier de către RAR

Începând de luni, Registrul Auto Român implementează serviciul „CIV prin curier”. Astfel, persoanele care solicită eliberarea Cărții de Identitate a Vehiculului vor putea opta pentru expedierea acesteia la o anumită adresă specificată, prin intermediul unui serviciu de curierat rapid. 

Alina Niță, Director General RAR:

„Mai exact, când veniți cu autovehiculul la RAR, după identificare și verificare, puteți pleca fără să mai așteptați eliberarea actului (CIV). Îl veți primi prin curier, dacă solicitați acest lucru, în maximum 3 zile lucrătoare, termen care poate fi prelungit doar în situația excepțională în care emiterea CIV este condiționată de răspunsul altor entități externe. RAR NU taxează acest serviciu. Veți plăti doar taxa de curierat la primirea documentelor“.

Clienții vor putea menționa pe cererea de activitate pe care o completează la sediul RAR faptul că doresc primirea CIV prin curier și vor scana cu un telefon mobil un cod QR care permite accesarea directă a linkului pentru înregistrarea solicitării. Aceste facilități vor fi disponibile la intrarea în fiecare reprezentanță RAR din țară.

Rămâne în vigoare și opțiunea de ridicare personală a Cărții de Identitate a Vehiculului, direct de la ghișeul reprezentanței teritoriale unde a fost efectuată activitatea.

Acest nou serviciu a fost conceput în special în beneficiul clienților care nu au domiciliul în orașele reședință de județ, unde sunt situate de regulă reprezentanțele RAR, și care astfel au de parcurs distanțe mai mari pentru revenire. De asemenea, prin acest demers se decongestionează și zona de așteptare pentru clienți.

De asemenea, se poate opta și pentru expedierea CIV prin curier.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare