Prefectul Capitalei, Toni Greblă cere intensificarea eforturilor pentru ajutorarea refugiaților proveniți din zona conflictului armat din Ucraina

Prefectul Toni Greblă, președinte al Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență (CMBSU), a solicitat intensificarea eforturilor privind continuarea demersurilor autorităților cu atribuții în domeniu pentru ajutorarea refugiaților proveniți din zona conflictului armat din Ucraina.

Situația centrelor din București în care au fost cazați refugiați este permanent în atenția CMBSU, iar hotărârile Comitetului sunt luate la solicitarea autorităților locale și în acord cu dinamica refugiaților din Ucraina.

Având în vedere că spațiile puse la dispoziție de instituțiile de învățământ (cămine/săli de sport) sunt centre de tranzit, unele dintre acestea urmând să își reia activitatea de bază începând din toamnă, Prefectul Capitalei a solicitat, în cadrul unei întâlniri de lucru la Centrul Municipiului București de Coordonare și Conducere a Intervenției (CMBCCI), o analiză a locațiilor în care sunt găzduite persoane refugiate și o colaborare strânsă pentru relocarea în bune condiții, acolo unde se impune acest lucru.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare