Bode, despre traficul de persoane: România, scoasă de pe lista de supraveghere a Departamentului de Stat al SUA

Ministrul afacerilor interne Lucian Bode anunță „vești foarte bune” pentru România în urma publicării raportului anual privind traficul de persoane de către Departamentul de Stat al SUA.

„Mă bucur să constat că România a fost scoasă de pe lista de supraveghere. Raportul Departamentului de Stat conturează o imagine favorabilă a activităților anti-trafic și evidențiază progresele pe care România le-a făcut în ultimul an.

  • Sistemul anti-trafic de persoane din România este unul funcțional, capabil să ofere un răspuns adecvat acestui tip de criminalitate.

 

  • Nu am vrut să cred nicio clipă în scenariul în care România ar fi fost retrogradată, deoarece avem structuri, legislație, strategii, planuri de acțiune și linii de finanțare dedicate pe care am început deja să le utilizăm mai eficient și mai aplicat în prevenirea și combaterea acestui fenomen.

Eforturile noastre din ultimul an nu au vizat doar să răspundă recomandărilor Departamentului de Stat, ci sunt o expresie a angajamentului evident al României pentru combaterea acestui flagel.

Lupta anti-trafic presupune efortul conjugat al mai multor instituții și cu siguranță ne vom concentra în continuare pe remedierea aspectelor pe care trebuie să le îmbunătățim.

  • Aș vrea să subliniez că o decizie deosebit de importantă în acest sens a fost preluarea la nivelul Cancelariei Prim-Ministrului a Comitetului de monitorizare a eforturilor anti–trafic. 

 

  • Înțelegând importanța acestui dosar, sprijinul oferit de către domnul Prim-Ministru Nicolae Ciucă a fost esențial în ceea ce privește coordonarea tuturor măsurilor implementate, respectiv activităților realizate pe parcursul anului trecut.

Le mulțumesc tuturor structurilor specializate și autorităților române pentru efortul depus și pentru cooperarea foarte bună pe care au avut-o cu partenerii externi în vederea reducerii dimensiunilor traficului de persoane și îmbunătățirii poziției ocupate de România în acest raport”, a scris Bode, pe Facebook.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare