Ministrul Mediului Tanczos Barna a anunţat că va avea loc, joi dimineaţă la sediul instituţie, o şedinţă a Comitetului ministerial de situaţii de urgenţă, împreună cu reprezentanţii Apelor Românii, Romsilva şi Gărzilor Forestiere pentru a vedea cum va fi implementată decizia CNSU privind combaterea şi gestionarea efectelor secetei, anunță News.ro.
„Norocul nostru este că valul de căldură din România nu va atinge vârfurile pe care le-au avut portughezii, spaniolii sau chiar Marea Britanie, Londra, însă la noi se va extinde pe o perioadă mai lungă, vom avea cel puţin două săptămâni de caniculă. Ieri, colegii noştri de la ANM au emis acel cod portocaliu valabil pentru 22-23 iulie. Este o perioadă care va accentua efectele secetei de până acum. Seceta nu a început astăzi, din păcate durează aproape 11 luni. E o perioadă cu precipitaţii puţine. În foarte multe zone a ajuns să fie restricţionat consumul de apă pentru că de luni de zile există acest deficit de precipitaţii. Măsurile vor fi cuprinse în această hotărâre votată deja în CNSU. Mâine dimineaţă, la Ministerul Mediului, avem un Comitet ministerial de situaţii de urgenţă pentru că în implementarea acestei decizii de astăzi, mâine dimineaţă, ne întâlnim cu colegii noştri de la Apele Române, de la Romsilva şi Gărzile Forestiere pentru a pune în aplicare măsurile”, a afirmat Tanczos Barna, miercuri la Antena 3.