Fonduri PNRR de peste 40 milioane de euro pentru centrele comunitare integrate

Ministerul Sănătăţii a publicat marți Ghidul de finanţare pentru Centrele Comunitare Integrate aferent Componentei 12 – Sănătate, Investiţia 1. Dezvoltarea infrastructurii medicale prespitaliceşti, Investiţia specifică I1.4: Centre Comunitare Integrate.

Un număr de 200 de centre comunitare integrate vor fi construite/reabilitate/modernizate/extinse şi/sau dotate în cadrul Programului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Principalul scop al centrelor comunitare integrate este acela de a spori accesul la servicii medicale de calitate pentru populaţie şi, în special, pentru grupurile vulnerabile.

Investiţia are un buget total de 40.200.000 euro.

70% din buget (peste 28.000.000 euro) va reprezenta un grant financiar la dispoziţia celor 200 de beneficiari preselectaţi pentru construcţii noi sau renovări. Restul de 30% (puţin peste 12.000.000 euro) presupune selectarea dintr-o listă de echipamente şi dotări a poziţiilor care prezintă interes pentru beneficiar.

Bugetul unui proiect va fi compus din:

– Echipamente şi dotări selectate dintr-o listă predefinită cu o valoare maximă de 60.300 euro;

– Grant financiar la dispoziţia beneficiarului pentru realizarea lucrărilor de construcţie sau renovare a Centrelor Comunitare Integrate în valoare de 140.700 euro;

Data deschiderii platformei pentru încărcarea dosarelor este 30 septembrie 2022.

Data limită încărcare dosare (primii 200 de beneficiari): 15 noiembrie 2023, ora 16:00 (ora României).

Dată limită semnare 200 de contracte: 30 decembrie 2022.

Data limită de implementare a proiectelor: 30 iunie 2025.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare