Ministerul Educaţiei, despre programul pilot: Jumătate din elevii testați sunt în zona de performanţă limitată

Ministerul Educaţiei anunţă publicarea rezultatelor Programului-Pilot de Testare Standardizată, desfăşurat la sfârşitul lunii mai – începutul lunii iunie, precizând că aproximativ 20 la sută dintre elevii testaţi se află în zona de risc educaţional, iar aproape dintre elevii testați sunt în zona de performanţă limitată.

„Testările standardizate pot produce date în măsură să ghideze deciziile la toate nivelurile, aceste date fiind esenţiale pentru relevanţa deciziilor la nivelul sistemului de educaţie: de la decizii ale elevului sau ale părintelui, la decizii la nivel de clasă, la nivel de şcoală şi la nivel naţional”, transmite ministerul Educaţiei.

Conform Raportului naţional, la acest program au participat 526 de şcoli din întreaga ţară, din toate ciclurile de învăţământ: primar, gimnazial şi liceal, excepţie făcând elevii din anii terminali, clasele a VIII-a şi a XII-a. Din totalul şcolilor înscrise iniţial pentru participare (526), în cadrul a 503 unităţi de învăţământ a fost efectuat cel puţin un test.

În total, au fost administrate 280.237 de teste, adică 85% din totalul testelor programate: la Limba Română 138.895 de teste, la Matematică 130.558 de teste şi la Istorie 14.375 de teste.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare