Scrisoare deschisă: Mai multe ONG-uri fac un apel către un referenndum corect

Mai multe ONG-uri leşau scris luni primilor oameni în stat pentru a le cere organizarea unui referendum corect, pe 7 octombrie, în condiţiile în care există, potrivit lor, grave lipsuri în legislaţia de resort.

Scrisoarea deschisă este adresată premierului Viorica Dăncilă şi preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu.

„Solicităm măsuri urgente pentru un referendum organizat corect: introducerea Sistemului informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal (SIMPV), folosit la ultimele scrutinuri. (…) Un referendum sau orice alt proces electoral nu ar trebui să aibă loc în condiţiile în care legislaţia care reglementează organizarea acestora (în speţă Legea 3/2000) nu este coerentă şi nu permite organizarea lor în condiţii de transparenţă, corectitudine şi încredere publică.”, se spune în scrisoarea deschisă.

Organizaţiile semnatare atrag atenţia asupra gravelor lipsuri legislative aferente Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului în contextul în care pe data de 7 octombrie este previzionată organizarea unui referendum naţional privind modificarea Constituţiei.

„Legislaţia în vigoare este deficitară şi nu reglementează conform normelor internaţionale în domeniu procedurile privind organizarea referendumului, incluzând formarea birourilor electorale, campania pentru referendum, procedurile pentru contestaţii, cele privind observarea sau crearea transparenţei necesare pentru a asigura încrederea publică în proces. În acest context, considerăm că una dintre problemele principale este lipsa Sistemului informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal (SIMPV), care a fost introdus pentru alegerile locale (Legea 115/2015) şi alegerile parlamentare (Legea 208/2015). (…) Solicităm adoptarea cât mai curând a unei ordonanţe de urgenţă care să reglementeze utilizarea SIMPV pentru organizarea referendumului, asigurând în acelaşi timp o perioadă suficientă de timp Autorităţii Electorale Permanente şi celorlalte instituţii implicate în procesul de punere în funcţiune a SIMPV pentru a pregăti sistemul şi personalul aferent în condiţii optime. Considerăm că trebuie preluate prevederile privind filmarea procedurilor de numărare a voturilor în secţiile de votare1 şi cele referitoare la organizarea votării şi observarea, din Legea 208/2015. De asemenea, susţinem că organizarea proceselor electorale şi a referendumurilor nu se poate realiza exclusiv prin reglementări în regim de urgenţă, astfel că solicităm introducerea ca prioritate legislativă în Parlament modificarea Legii 3/2000 pentru a satisface recomandările internaţionale în domeniu, precum cele incluse în rapoartele OSCE/ODIHR privind România”, se mai spune în scrisoarea adresată autorităţilor.

ONG-urile semnatare sunt: Asociaţia pentru Dezvoltare, Transparenţă şi Participare Publică „CIVICA” (CIVICA), Centrul pentru Studiul Democraţiei, CENTRAS – Centrul de Asistenţă pentru Organizaţii Neguvernamentale, Centrul pentru Resurse Civice, Centrul pentru Inovare Publică, Centrul Român pentru Politici Europene, Centrul de Resurse pentru Participare Publică, Expert Forum (EFOR), Freedom House, Funky Citizens, Forum Apulum, Geeks for Democracy. Scrisoarea a mai fosz semnată de sociologul Mircea Kivu şi de politologul Andrei Tiut.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare