Firea, un nou atac la Dragnea: Este cea mai joasă treaptă unde poate ajunge un lider de partid

Primarul Bucureștiului, Gabriela Firea, a lansat un nou atac dur la Liviu Dragnea, pe care îl acuză din nou că ia decizii de unul singur și că liderul PSD îi acuza pe unii colegi că apar prea des în emisiuni televizate.

”Nu avem niciun regret că s-a transmis public această declarație comună, chiar declarația domnului Dragnea de astăzi a fost una dezamăgitoare, ne acuză că suntem oamenii lui Iohannis, ai SRI-ului și ai SPP-ului. Este cea mai joasă treaptă unde poate ajunge un lider de partid, refuzând dialogul cu proprii săi colegi de partid.

M-a izolat practic, prin declarațiile făcute s-au pus tunurile pe mine, pentru a fi izolată, pentru a fi defăimată. Eu nu ceream nimic pentru mine personal, ceream să fim respectați. Încearcă să deturneze atenția, să ne linșeze. Nu suntem doar trei, cei trei au fost desemnați să comunicăm publicului larg ce solicităm, sunt mult mai multe persoane care au semnat această declarație, unele chiar au început să aibă poziții publice.

Sub nicio formă nu dorim destabilizarea PSD, nu dorim ca partidul să iasă slăbit. Am enumerat problemele, cât și soluțiile. Susținem continuarea guvernării, am respectat statutul solicitându-i domnului Dragnea să facă un pas în lateral, sub nicio formă nu vom fi de acord cu o moțiune de cenzură pentru căderea Guvernului (…) Este obligatoriu și absolut normal ca noi să fim consultați. De aceea cred că acest document va trebui să fie citit, analizat, dezbătut în organizațiile județene, pentru a nu se spune că e vorba doar de un grupuscul de răzvrătiți care avem un interes personal”, a spus Firea la Antena 3.

Liviu_DragneaDragnea, acuzat din nou că ia decizii de unul singur

„Domnul Dragnea nu s-a consultat cu nimeni cu privire la convocarea CEX-ului, imediat a transmis secretariatului general să trimită mesaje de convocare (…) Și eu și alți colegi, cum ar fi Marian Neacșu, Paul Stănescu, împreună am crezut că tăcând sau iertând sau mergând mai departe o facem de dragul unității partidului, numai că lucrurile s-au acutizat. Ceea ce acum un an și jumătate erau episoade sporadice, acum s-au întețit, acum au devenit un mod de lucru. De asemenea ce este neplăcut este faptul că, din nefericire, domnul Dragnea ne spunea în față ceva și avea o anumită atitudine și imediat când ieșea pe ușă spunea cu totul altceva.

Acest mod de a nu avea verticalitate în conducerea politică, acel mod în care distrugi cariera unui coleg pentru că simți că are personal un plan în carieră, unii au fost scoși pentru că domnul Dragnea considera că apare prea des la televizor: își face imagine? vrea să îmi ia locul? Nu mi se pare normal, un președinte de partid trebuie să fie cel care aduce coeziune, solidaritate, crește lideri, suntem o formațiune politică și dialogul trebuie să fie la bază, nu pumnul în gură (…) Știu ce se ascunde în spatele afirmațiilor batjocoritoare, dovedește că nu este interesat de dialog.

Vreau să vă spun că sunt convins că domnul Dragnea nu a citit acel text (…) Faptul că dorește să ne jignească este doar o încercare disperată și nereușită să ne arunce într-o zonă în care el să apară pe un cal alb luptându-se cu balaurul. De câte ori l-ați văzut luptând pentru candidatul Victor Ponta în bătălia cu Klaus Iohannis?” a spus Firea.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare