PSD: Negociatorul în sandale Cristian Ghinea a cedat nervos în fața evidenței

PSD spune că „negociatorul în sandale Cristian Ghinea a cedat nervos în fața evidenței și înjură”, pentru că „atât poate un userist”.

„O avalanșă de sudalme, nu de argumente, prin care negociatorul în sandale Ghinea își exprimă frustrarea că PSD chiar face PNRR! Mai ieftin, mai bine și fără firmele de casă ale acestor impostori care au trăit toată viața lor din consultanță pe nimic! 

Ghinea, Voiculescu și USR plâng acum de grija consultanței pusă chiar de ei în PNRR, dar încă nu au dat explicații românilor pentru vaccinurile inutile de 1 miliard de euro!  

Negociatorul în sandale Ghinea se face că uită că procedura urmată de ministrul Rafila în cazul asistenței pentru reforma sistemului de sănătate este identică cu ce a făcut chiar el cu Banca Mondială în domeniul reformei administrației. (https://mfe.gov.ro/semnare-memorandum-sprijin-de-la…/ )

Care e baiul, atunci, negociatorule în sandale?! Că ministrul Rafila nu a vrut să dea 50 de milioane de euro așa cum ai pus tu hoțește în PNRR?! Sau că a ales fix una dintre instituțiile care erau menționate explicit de tine, Ghinea, în PNRR?! De altfel, o instituție de prestigiu internațional, specializată în politici de sănătate publică și care a participat recent la reforme ale sistemului de sănătate într-o țară precum Grecia, de exemplu. 

Pe scurt: asistența tehnică era obligatorie – trecută explicit de Ghinea în PNRR. Dacă nu o iei, nu faci jaloane, deci se blochează banii din PNRR! Probabil asta își dorește acest mignon politic, frustrat că România merge înainte și fără el și fără combinațiile useriste pe consultanță. 

Voi toți din USR trebuie să vă încolonați la pușcărie pentru că ați girat achiziția a milioane de doze inutile de vaccin, pentru care plătim acum UN MILIARD de euro! 

Ghinea, nu sunt bani de sandale în PNRR pentru tine! Du-te și muncește ceva pe bune!”, scrie PSD, pe Facebook.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare