Premierul Viorica Dăncilă, efectuează o vizita de lucru la Bruxelles, în perioada 25-26 septembrie 2018, în cadrul căreia va avea o serie de întrevederi cu reprezentanţi ai grupurilor politice din Parlamentul european, a informat un comunicat al Biroului de presă al Guvernului.
Potrivit Guvernului, premierul va avea întrevederi cu Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor, Alianţa Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa, Grupul Verzilor/Alianţa Liberă Europeană şi Grupul Partidului Popular European.
În cadrul convorbirilor pe care prim-ministrul le va avea la Bruxelles, vor fi discutate aspectele prioritare de pe agenda europeană, în perspectiva deţinerii Preşedinţiei Consiliului UE de către România şi reafirmarea disponibilităţii României de a contribui în mod activ la procesul de reflecţie asupra viitorului Europei.