Lovitură de la CCR – Iohannis, obligat să promulge legile justiţiei

Curtea Constituţională a României a decis marţi că modificările aduse Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor sunt constituţionale. În aceste condiţii, Iohannis este obligat să promulge legile justiţiei.

Plenul CCR a luat în dezbatere, în cadrul controlului anterior promulgării, obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, precum şi a legii în ansamblul său, obiecţie formulată Preşedintele României.

  • „În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a respins obiecţia de neconstituţionalitate. Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică Preşedintelui României.”, a precizat un comunicat al CCR.

CCR  a mai luat în dezbatere obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic pct.1 din Legea pentru modificarea şi completarea art.12 din Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, precum şi a legii în ansamblul său, obiecţie formulată Preşedintele României.

În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate, a admis obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile articolului unic pct.1 din Legea pentru modificarea şi completarea art.12 din Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, precum şi legea în ansamblul său, sunt neconstituţionale. Şi această decizie este definitivă şi general obligatorie şi se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare