Papa Francisc este dispus să efectueze o vizită în Coreea de Nord dacă primeşte o invitaţie oficială

Papa Francisc a declarat că este dispus să efectueze o vizită în Coreea de Nord dacă primeşte o invitaţie oficială din partea acestei ţări, relatează agenţia EFE.

Afirmaţia a fost făcută de suveranul pontif într-un interviu publicat vineri de postul de televiziune sud-coreean KBS. El îşi exprimase deja această disponibilitate în unele discuţii private, dar acum este prima dată când o spune public.

În acest interviu, înregistrat miercuri cu prilejul numirii unui cardinal provenit din Coreea de Sud, Papa Francisc i-a îndemnat pe sud-coreeni să susţină pacea şi a asigurat că se roagă pentru toţi coreenii, atât pentru cei din sud cât şi pentru cei din nord.

Organizaţia neguvernamentală Korea Future a publicat anul trecut un nou raport cu date documentate despre încălcarea libertăţii religioase în Coreea de Nord, ţară comunistă unde creştinii sunt persecutaţi.

Conform unei alte organizaţii, denumită ”Porţi Deschise”, circa 400.000 de creştini îşi urmează clandestin credinţa, ei reprezentând circa 1,5% din populaţia Coreei de Nord, iar între 50.000 şi 70.000 dintre aceştia sunt în închisori sau tabere de muncă.

Sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare