Editorial de analiză politică
A început lupta politică pentru Gorj
În această perioadă se dă o luptă politică teribilă într-o anumită zonă a țării.Zona pe care majoritatea partidelor și-o doresc este județul Gorj, un județ care ascunde un reper și potențial economic, social și politic foarte mare.Într-o singură lună, în septembrie, acest județ va fi vizitat de către Traian Băsescu, Victor Ponta și Liviu Dragnea.
De ce-și doresc partidele și politicienii acest județ?
În primul rând datorită potențialului economic și turistic imens.Este un punct strategic, un pol de stabilitate energetică prin Compania Energetică Oltenia(CEO), care mai nou, prin introducerea noii strategii de siguranță națională, energia face parte integrantă din zona de siguranță națională.
Turismul, cu un potențial de dezvoltare imens, acest județ deținând operele lui Constantin Brâncuși(Coloana infinitului, Masa tăcerii și Porta sărutului), două peșteri(peștera Muierii și Peștera Polovragi), zone naturale pitorești(Cheile Oltețului cel mai ingust canion din Europa), Transalpina(Cea mai înaltă șosea din România, având punctul cel mai înalt în Pasul Urdele -la 2.145 m), Mânăstiri (Mânăstirea Tismana, Mânăstirea Polovragi) și multe alte frumuseți naturale sau Rezervații Naturale.
Deținând politic o asemenea zonă orice investiție, contract sau bani care vin în județ trebuie să treacă mai întâi prin antecamera controlată politic.De aici bani pentru campanie, bani pentru prietenii politicienilor, firmele sau afaceriștii care au cotizat la partid și așa mai departe.Județul Gorj de o lungă perioadă de timp a fost și este controlat politic de PSD iar celelalte partide nu au fost primite la această masa îmbelșugată.Anii trec, cheltuielile pentru partide sunt tot mai mari iar politica se face pe bani.
Un alt aspect care este foarte important din perspectiva alegerilor din 2016 este cel uman, potențialul de voturi implicit votanții.Structura voturilor în acest județ este foarte diferită și oarecum interesantă în sensul că sunt două categorii de votanți : cei din mediul rural și cei care lucrează în cadrul CEO.
– Votanții din mediul rural sunt în marea lor majoritate OTV-izat.Chiar dacă au tendințe de a vota PSD-ul sunt foarte atenți și se schimbă în funcție ce spune TV-ul.
– Cei care lucrează la CEO votează în funcție de câți bani primesc sau dacă simt că nu merge treaba și există risc de a-și pierde locul de muncă vor vota cu altul.
Strategiile politice pentru câștigarea alegerilor în Gorj, plusuri și minusuri
În județul Gorj se regăsesc toți polii politici doar că sunt percepuți în felul următor PSD-ul și CEILALȚI!
PSD-ul
Plusuri : PSD-ul deține puterea deci poate DA,
Are trei personaje politice foarte cunoscute : Victor Ponta, Forin Cârciumaru și Ion Călinoiu,
Deține controlul asupra majorității presei locale,
Are controlul Companiei Energetice Oltenia.
Minusuri : Problemele din justiție ale lui Victor Ponta
Restructurările din CEO
Master Planul de Transport și investițiile
În această perioadă de control politic total atât la nivel central cât și județean, deputatul de Gorj, Victor Ponta este premier, Ion Călinoiu președinte Consiliul Județean Gorj iar Forin Cârciumaru este primarul municipiului-reședință de județ, Târgu Jiu nu au fost atrase investiții sau investitori strategici în județ.Mai mult decât atât cel mai mare eșec al PSD-ului a fost Master Planul de Transport prin care județul Gorj este ocolit de orice infrastructura majoră de transport.
Nu mai are parlamentari.
O să încerc să dezvolt puțin acest subiect pentru că este foarte interesant.Alegerile din 2012 i-au adus PSD-ului 6 parlamentari, un senator Toni Greblă și 5 deputați Victor Ponta, Vasile Popeangă, Scarlat Iriza, Camelia Khraibani și Mihai Weber.În acest moment au rămas doar doi parlamentari care sunt dedicați 100% PSD-ului, Camelia Khraibani și Mihai Weber.Unii s-au dus oficial sau au fost executați iar pe cei doi, Vasile Popeangă și cel care a venit în locul lui Toni Greblă la senat, Mihnea Costoiu, PSD-ul nu poate să-i i-a în calcul pentru că joacă în alt film.
Noul PNL (PNL+PDL)
Plusuri : Asocierea cu Președintele Klaus Iohannis
Scoaterea PDL-ului din mentalul colectiv
Tudor Barbu copreședinte PNL Gorj
Aducerea lui Barbu la conducerea PNL Gorj poate aduce plus PNL-ului pentru că e o mișcare mai mult de imagine, senatorul OTV-ist având experiență în ceea ce însemnă comunicarea și strategia de imagine.Poate jongla cu mesajele pe care le transmite, unele chiar destul de acide pentru a putea pătrunde în mass media locală, controlată de PSD.Tudor Barbu si PNL ul mizează pe zona care am descris-o mai sus, cea OTV-istă căreia îi place scandalul și ”ciocoii”.
Severus Militaru numit Președinte PNL Motru
Numirea lui Militaru la conducerea PNL Motru, municipiul Motru fiind un alt punct important din zona mineritului, e o decizie destul de importantă.Chiar dacă Severus Militaru a pierdut alegerile parlamentare în fața Cameliei Khraibani, este un fost deputat și încă are control asupra sindicatelor din postura de fost Lider de sindicat la carieră.
Minusuri : Resurse financiare
PNL-ul din Gorj neavând controlul politic al județului nici nu are resursele financiare pentru a putea duce o luptă.
Mass media locală
În acest moment PNL Gorj are o foarte mare problemă, nu are nicio intrare la presa locală, controlată de PSD.Dacă nu găsește o cale de a putea intra pozitiv în politica editorială a presei nu va putea să crescă și nu va putea transmite mesajele politice.Singurele mesaje politice pe care le transmite, intră în presa locală sunt declarațiile războinice ale conducerii.Doar cu așa ceva este cam greu să transmiți mesaje.
Ionel Mantog,
De departe cel mai bun organizator pe care l-a avut PDL-ul, cel care putea concura chiar și cu Vasile Blaga, nu mai este în politica mare.
Tudor Barbu copreședinte PNL Gorj,
Pe Tudor Barbu l-am trecut și la minusuri pentru că are o problemă, nu are experiență de organizator iar politica se face nu numai prin declarații sau la televizor.Dacă nu-și revine în sensul în care se așează la masă să mai învețe unele lucruri care țin de o bună organizare și coordonare politică s-ar putea pierde în detalii de imagine.
Dian Popescu
Îndepărtarea totală a lui Dian Popescu, odată cu introducerea în statutul PNL a prevederilor referitoare la condamnări, este foarte riscantă pentru PNL.Dian avea intrare la presă și încă are puterea financiară de care PNL ul ar avea foarte mare nevoie.
Scandal
Tot timpul la PNL este un scandal.Nu poți clădi ceva dacă baza este șubradă.Votantul nu vine niciodată într-un loc unde sau spre cineva care este tot timpul într-o luptă sau într-un război cu toată lumea.
Ce se întâmplă în acestă lună, septembrie și de ce pe tabloul politic gorjean!
TRAIAN BĂSESCU
Duminică vine Traian Băsescu pentru a încerca să mai compenseze din campania de imagine a lui Victor Ponta.PMP-ul nu prea există la Gorj, Băsescu știind cât de mult contează să te asociezi cu Ponta.Gândiți-vă numai la campania din 2012 de la Gorj când Dan Diaconescu s-a sacrificat politic pentru ca PPDD-ul să i-a cât mai multe voturi.El știa că Ponta va câștiga colegiul dar a candidat pentru a beneficia de toată mass media care îl va urmării pe Victor Ponta în campanie.
Dacă ne trezim cu Traian Băsescu candidat din partea PMP la Gorj contra lui Victor Ponta!?
Dacă se merge pe aceeași strategie pe care a mers și Diaconescu?
Sunt intrebări retorice și care sunt foarte plauzibile.
VICTOR PONTA
Victor Ponta vine la Târgu Jiu la deschiderea anului școlar pentru a recupera din deficitul de imagine pe care-l are in județ.Ponta și staff ul să știu foarte bine că din Gorj vin foarte mulți bani spre partid.Victor Ponta mai știe un lucru, că Ion Călinoiu și Florin Cârciumaru sunt supărați că nu au prea primit sprijin de la centru și drept răspuns s-a trezit că cei doi au votat cu Dragnea iar dacă pierde total sprijinul celor din Gorj nu mai prea are variante.Trebuie să recupereze foarte repede deficitul de imagine, o îndepărtare percepută greșit de gorjeni ținând cont de faptul că unele măsuri pe care le-a luat, chiar le-a luat pentru gorjeni-să nu uită că datorită lui Victor Ponta Compania Energetică Oltenia nu este desfințată, a salvat cât a putut.Ponta nu a semnat scrisoarea cu Uniunea Europeană datorită faptului că se cereau unele lucruri care ar fi dus la o disponibilizare mult mai mare iar măsurile impuse puteau duce la falimentul CEO.
LIVIU DRAGNEA
Liviu Dragnea, actualul Președinte al PSD va participa la Conferința Județeană a PSD Gorj în primul rând pentru a le mulțumii celor doi care l-au votat, Ion Călinoiu și Florin Cârciumaru, cât și pentru a controla ceea ce se întâmplă în fieful lui Ponta.Foarte posibil că va venii și pentru a sprijinii, pentru a-și introduce oameni apropiați în structura de conducere a PSD Gorj.Un loc de vicepreședinte la PSD Gorj îi va revenii unui apropiat al lui Dragnea.
Surprize, surprize cine poate fi?!
NOROC BUN!!!
Iulian Ionescu