Victor Negrescu: Mesajul de susținere al cancelarului Olaf Scholz pentru aderarea României la spațiul Schengen confirmă că suntem tot mai aproape de acest deziderat

Mesajul de susținere al cancelarului social-democrat german, Olaf Scholz, pentru aderarea României la spațiul Schengen confirmă că suntem tot mai aproape de acest deziderat și că, intrarea Partidului Social Democrat la guvernare a adus stabilitate și prieteni de care România are nevoie pentru atingerea acestui obiectiv, a transmis, luni, europarlamentarul PSD Victor Negrescu. 
  • Familia social-democrată europeană din Party of European Socialists este acea forță politică europeană care dorește binele românilor, iar acest mesaj puternic din partea cancelarului german, era de mult timp așteptat și, iată, a venit din partea unuia din cei mai importanți lideri social-democrați, mai afirmă el.

Aderarea la spațiul Schengen va aduce beneficii reale țării noastre, atât din punct de vedere al tratamentului egal pentru români, cât mai ales din perspectivă economică. Președintele Marcel Ciolacu are dreptate când spune că România merită acest lucru, spune Negrescu.

  • De aceea, Partidul Social Democrat și PES activists Romania vor intensifica eforturile din campania noastră #RomâniiMerităÎnSchengen și vor transmite tuturor guvernelor statelor membre că aderarea la Schengen trebuie să se producă în cel mai scurt timp.

Așteptăm să vedem ce fac și guvernele de dreapta care încă se opun aderării sau exprimă reticențe, anunță Negrescu.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare