Fostul ministru PSD al Finanțelor, Orlando Teodorovici, nominalizat de președintele AUR, George Simion, ca un potențial candidat la prezidențiale susținut de partidul său, a făcut, luni seara, primele declarații pe această temă, scrie gandul.info.
„Mă onorează o astfel de afirmație. Românii ar trebui să aibă în 2024 președintele pe care îl merită. Va fi o luptă destul de complicată. Va fi ultima șansă să aibă acel trai pe care și-l doresc. Domnul Simion n-a spus că din partea AUR. Să fie cu adevărat român. Eu cred că a fi român este un om care știe să facă, nu doar să declare. Să nu aibă teamă de acel sistem de care se vorbește. O să-mi asum astfel de lupte, deschis, sincer, doar cu un plan la vedere și doar pentru țară”, a spus Orlando Teodorovici la România TV.
George Simion a dat exemplu, zilele trecute, de patru nume pe care formaţiunea pe care o conduce le-ar putea susţine la alegerile prezidenţiale din 2024. Nu trebuie să fie membri AUR, spune Simion, ci doar să dovedească faptul că sunt români adevăraţi.
„Noi vrem să maximizăm reușita candidatului AUR în turul doi. Cu siguranță, pot să vă zic, candidatul ales de români să reprezinte AUR va intra în turul 2 și va câștiga alegerile prezidențiale (…)În 2023 noi vom avea alegeri preliminare pentru candidatul AUR la funcţia de preşedinte. Sunt foarte mulţi: Mircea Diaconu, Cristian Terheş, Cristian Diaconescu, Orlando Teodorovici. Am dat nişte nume care ar trebui să candideze, nu trebuie să fie membri AUR, oamenii ăştia nu sunt membri AUR. Să vedem pe cine susţinem, cu susţinerea noastră or să intre în turul 2. Nu trebuie decât să dovedească faptul că e un bun român”, a declarat George Simion pentru România TV.