Președintele Senatului României, Călin Popescu-Tăriceanu, a avut marți o întrevedere cu Michel Barnier, negociatorul-șef al Uniunii Europene pentru retragerea Marii Britanii din UE (Brexit), cu ocazia vizitei pe care acesta o întreprinde la București.
Principalele teme abordate de Tăriceanu au vizat progresele din ultima perioadă înregistrate de negocierile în procesul Brexit și poziția României față de atingerea unui acord echilibrat și echitabil pentru toate părțile implicate, cu accent pe garantarea în perioada post-Brexit a drepturilor cetățenilor români cu reședința în Marea Britanie, conservarea dreptului la mobilitate și liberă circulație și aplicarea necondiționată a principiilor reciprocității și non-discriminării.
Președintele Senatului a evidențiat importanța încheierii unui acord cât mai cuprinzător UE-UK, care să nu se limiteze la o cooperare economică în materie de comerț, ci să acopere o arie cât mai largă de domenii, precum securitatea și apărarea.
În acest sens, Călin Popescu-Tăriceanu a subliniat importanța menținerii unei voci unitare și coerente a UE27, în scopul facilitării etapei finale a procesului de negociere. Domnia sa a arătat că autoritățile române abordează tema Brexit de o manieră unitară, ceea ce se reflectă și în prioritățile transmise Comisiei Europene pentru a fi incluse în mandatul de negociere cu autoritățile britanice, afirmând încrederea că discuțiile pentru un acord între părți vor fi încheiate cu succes de către negociatorul-șef și echipa pe care o coordonează.