Fostul primar al Iaşiului, Gheorghe Nichita, a fost încarcerat la Penitenciarul Vaslui

Fostul primar al Iaşiului, Gheorghe Nichita, condamnat pentru instigare la abuz în serviciu, a fost încarcerat, marţi, la Penitenciarul Vaslui.

„Marţi, 30 august 2022, poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis pe numele unui bărbat, în vârstă de 65 de ani, domiciliat în municipiul Vaslui. Pe numele acestuia, Tribunalul Iaşi a emis astăzi, 30 august 2022, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, pe o perioadă de 5 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată. Persoana a fost depistată, de poliţişti, în municipiul Vaslui, fiind preluată de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale şi condusă la Penitenciarul Vaslui, în vederea executării pedepsei dispuse de către instanţa judecătorească”, precizează un comunicat de presă transmis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vaslui.

Nichita a mai executat la penitenciarul Vaslui o pedeapsă privativă de libertate şi între timp şi-ar fi schimbat domiciliul pe raza municipiului Vaslui.

Sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare