Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna septembrie 2022, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 4,1 miliarde de lei, la care se poate adăuga suma de 525 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.
Suma totală, de 4,625 miliarde de lei, este cu 960 miliarde de lei sub cea care fusese programată în august, de 5,585 miliarde lei, şi va fi destinată refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.
Conform prospectului publicat pe pagina MF, instituţia a programat în septembrie licitaţii pentru două emisiuni de certificate cu discount, în data de 8 septembrie, pentru o emisiune în valoare de 300 milioane de lei, cu scadenţa în 22 martie 2023, şi în 15 septembrie, pentru o emisiune de 300 milioane lei, cu scadenţa în 30 august 2023.
De asemenea, pe parcursul lunii septembrie vor fi lansate zece emisiuni de obligaţiuni de tip benchmark, cu o valoare totală de 3,5 miliarde de lei, urmate a doua zi de o sesiune suplimentară de oferte necompetitive, cu o valoare de 15% din valoarea iniţială a emisiunii de obligaţiuni (525 milioane de lei în total).
Astfel, au fost programate licitaţii pentru cinci emisiuni de 400 de milioane de lei, în zilele de 1 (două emisiuni), 8, 15 şi 22 septembrie şi cinci pentru emisiuni de 300 milioane de lei în zilele de 5 (două emisiuni), 12, 19 şi 26 septembrie.
Sursa: AGERPRES