Premierul Nicolae Ciucă a declarat, miercuri, în şedinţa de Guvern, situaţia de la Blue Air, că roagă Agenţia Naţională pentru Protecţia Consumatorului să urmărească şi să monitorizeze îndeaproape întregul proces, iar absolut toate instituţiile trebuie să se implice în recuperarea tuturor datoriilor către stat.
Premierul s-a referit în şedinţa de Guvern la situaţia creată ieri legată de zborurile companiei Blue Air.
”Din această cauză, mai mulţi cetăţeni români au rămas blocaţi în mai multe aerporturi, În acest sens, începând de aseară am luat decizia să intervenim pentru a sprijin cetăţenii români, ei sunt clar afectaţi de suspendarea acestor zboruri, ministerele de linie au întreprins măsurile necesare astfel încât să îi sprijinim să vină acasă. Toate aceste demersuri trebuie făcute cu respectarea legii şi fondurile alocate de la bugetul de stat trebuie recuperate de la compania care a generat această situaţie”, a spus premierul Ciucă.
Şeful Executivului a transmis un mesaj către ANPC.
”Ca atare, în acest sens, rog Agenţia Naţională pentru Protecţia Consumatorului să urmărească şi să monitorizeze îndeaproape întregul proces, iar la nivelul ministerelor de linie să asigurăm funcţionarea tuturor structurilor care au fost nominalizate să se ocupe de această situaţie, 24 de ore, pe toată perioada în care va fi activă Hotărârea de Guvern pe care o să o adoptăm în şedinţa de astăzi”, a afirmat Ciucă.
Premierul a mai spus că a primit de la Ministerul Afacerilor Externe centralizatorul, în această dimineaţă astfel că ”2.098 de cetăţeni români au apelat la serviciile consulare”.
”Absolut toate instituţiile trebuie să se implice în recuperarea tuturor datoriilor către stat, indiferent de companie”, a spus premierul Nicolae Ciucă.
Şeful Executivului i-a transmis ministrului Transporturilor ca ”toate precizările pe acest subiect să se alinieze foarte bine la o situaţie oricum nefuncţională, ţinând cont de problemele care se petrec în tot ceea ce înseamnă zborurile”.
”Am văzut că pe toate aeroporturile sunt probleme şi toate companiile au probleme în asigurarea zborurilor la timp sau unele au fost chiar anulate. Este clar o situaţie dificilă, motiv pentru care, încă odată subliniez, toate instituţiile, toate ministerele de lunie se vor implica şi se vor coordona astfel încât să îi aducem pe cetăţenii români cât mai repede acasă şi aşa cum s-a desfăşurat activitatea în serviciul consular, doresc şi de aici înainte să avem aceeaşi continutate şi coerenţă în asigurarea serviciilor”, a mai spus premierul.