Președintele ALDE Călin Popescu- Tăriceanu spune că niciun ministru de-al său nu va fi remaniat, activitatea lor fiind satisfăcătoare.
„Niciodată nu pot să spun că totul merge perfect, nici în ceea ce îi priveşte pe colegii mei, nici în ceea ce mă priveşte pe mine. Fiecare avem loc să facem mai bine şi mai mult, dar, pe ansamblu, activitatea lor, până în acest moment, a fost considerată, pe baza evaluărilor făcute, ca satisfăcătoare – adică nu calificativul satisfăcător într-o scară a calificativelor în care există foarte bine, bine şi satisfăcător, ci în contextul unei afirmaţii de tip generic.
Adică noi am făcut o evaluare pe obiectivele pe care le-au avut, pe modul la care şi-au dus la îndeplinire sarcinile şi am apreciat la toţi activitatea pe care au avut-o.
ALDE nu remaniază pe nimeni. (…) Fiecare partid îşi face propria evaluare a miniştrilor care sunt reprezentanţii partidului în Guvern”, a declarat Tăriceanu, la Bisitrța-Năsăud.