Preşedintele Comisiei parlamentare speciale pentru legile justiţiei, deputatul PSD Florin Iordache, a spus, luni, la RFI, că este dezamăgit de faptul că acest for european „s-a antepronunţat, fără să aştepte deciziile CCR”.
„Am fost dezamăgit, pentru că s-au antepronunţat şi am cerut un singur lucru: haideţi să aşteptăm şi deciziile CCR, nu putem asculta numai un singur punct, al dumneavoastră, haideţi să vedem şi ce spune Curtea şi atunci dintre cele două, pentru că prioritar pentru noi sunt deciziile CCR, vom alege cea mai bună soluţie. S-a văzut că şi în primul raport care a vizat legile Justiţiei au fost foarte multe greşeli, care apoi au fost recunoscute şi modificate’, a precizat Florin Iordache.
Social-democratul a declarat că recomandările Comisiei de la Veneţia nu vor fi preluate în totalitate.
Întrebat dacă toate recomandările Comisiei de la Veneţia vor fi preluate, Florin Iordache a răspuns:„Nu, bineînţeles că nu. Eu am spus şi acolo că, spre exemplu, o recomandare pe care Comisia de la Veneţia a insistat a fost cea cu secţia specială şi am spus că în nici un caz această recomandare nu poate fi preluată, mai ales acum când s-a demonstrat că peste jumătate din magistraţii din România au avut dosare, această secţie îşi dovedeşte utilitatea”