Salvaţi Copiii România organizează un program special Şcoală după Şcoală, în limba ucraineană

Peste 100 de copii ucraineni, care se refugiază din calea războiului în România, au marcat, luni, deschiderea anului şcolar, după ce au fost incluşi în programul Şcoală după Şcoală, derulat de Organizaţia Salvaţi Copiii România în cadrul Şcolii nr. 73 „Barbu Delavrancea” din Bucureşti.

Copiii, cu vârste de ciclu primar, au cântat imnul Ucrainei, în vreme ce colegi români au intonat imnul României, pentru a transmite astfel un mesaj de solidaritate. Până acum, aproape trei sferturi (73%) dintre copiii ucraineni care se află în România şi-au continuat educaţia la distanţă, urmând online programa din Ucraina, 7% dintre aceştia şi-au întrerupt complet educaţia, în vreme ce 6% au frecventat şcolile româneşti, unde s-au organizat clase speciale cu predare conform programei ucrainene şi cu profesori din ţara de origine, doar 1% fiind înscrişi ca audienţi în sistemul românesc de educaţie, arată datele unei consultări realizate de Salvaţi Copiii România.

Cei 110 copii ucraineni au fost organizaţi în grupe speciale, sub îndrumarea unei echipe de cadre didactice din Ucraina şi vor derula activităţi educaţionale de luni până vineri, de la ora 13:00, adăugându-se activităţi de weekend, care vizează dobândirea deprinderilor de viaţă independentă, consiliere, educaţie pentru sănătate. Copiii vor învăţa potrivit programei din Ucraina şi vor lua, totodată, lecţii de limba română.

„Mulţumim din suflet Organizaţiei Salvaţi Copiii, datorită căreia am avut ocazia să studiem într-un mediu sigur. Ne exprimăm recunoştinţa pentru sprijinul dumneavoastră, înţelegerea problemelor noastre şcolare şi vacanţa oferită copiilor. Sperăm într-o cooperare care va deveni şi mai puternică.” a spus Yuliia Raicheva, coordonatorul echipei de profesori ucraineni.

„Pentru copii, este important accesul la educaţie în limba maternă, atât din punct de vedere cognitiv, cât şi emoţional, pentru că plecarea lor de acasă s-a produs ca o traumă. Sunt copii care şi-au pierdut unii casele, alţii şcolile şi este esenţial să fie restabilite liante socio-emoţionale, aşa cum este educaţia în limba maternă. Totodată, este crucial ca aceşti copii să se simtă integraţi, să nu aibă povara de a fi străini.”, a explicat Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv Salvaţi Copiii România.

Pe perioada verii, Organizaţia Salvaţi Copiii a organizat şcoli de vară, la care au participat peste 400 de copii ucraineni.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare