Vremea prognozată de către meteorologi pentru zona Municipiului Bucureşti va fi călduroasă, însă şi instabilă, până duminică seara, cu valori termice maxime ce vor ajunge chiar şi la 33 de grade Celsius.
Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), în intervalul 16 septembrie, ora 12:00 – 17 septembrie, ora 9:00, regimul termic va fi călduros, cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate seara şi noaptea când va creşte probabilitatea pentru averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă va fi de 32 – 33 de grade, iar cea minimă de 16 – 18 grade.
Pentru perioada 17 septembrie, ora 9:00 – 18 septembrie, ora 9:00, se anunţă o vreme mai caldă pentru această dată, dar în general instabilă. Cerul va avea înnorări temporare, mai accentuate seara şi noaptea, când vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice şi vijelie. Vântul se va intensifica spre sfârşitul intervalului, cu rafale de 55 – 60 km/h. Temperatura maximă se va situa în jurul a 29 de grade, iar cea minimă va fi de 14 – 15 grade.
De asemenea, duminică, între orele 9:00 – 20:00, în Bucureşti, se va răci accentuat. Astfel, pe parcursul zilei, vântul va avea intensificări susţinute, cu viteze la rafală în general de 55 – 65 km/h. Cerul va fi variabil, temporar cu unele înnorări la începutul intervalului când vor mai fi condiţii să plouă slab. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 22 de grade.
ANM a emis, vineri, două atenţionări Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, respectiv o alertă de vânt puternic, ce vizează treptat întreaga ţară, până duminică seara.
Sursa: AGERPRES