Dragnea: Fondul Suveran de Dezvoltare va fi înfiinţat printr-o OUG

Guvenul va adopta săptămâna viitoare o Ordonanţă de Urgenţă pentru înființarea Fondului Suveran de Investiții, a anunţat vineri seara preşedintele PSD, Liviu Dragnea, la finalul unei şedinţe a coaliţiei de guvernare de la care a lipsit partenerul său, Călin Popescu Tăriceanu.

 „Am convenit forma finală. Sunt câteva modificări de formă, câteva precizări şi noi credem că este un cadru care elimină orice risc pentru societăţile comerciale care vor intra în cadrul acestui fond şi de asemenea o ordonaţă care să creeze condiţiile ca un fond suveran şi investiţii în România să contribuie în mod serios la dezvoltarea acestei ţări, aşa cum oriunde în lume aceste fonduri sprijină economia, sprijină investiţiile şi nivelul de trai.

dragnea   Acuma având forma finală, săptamâna viitoare în prima şedinţă de Guvern va fi adoptată această ordonanţă”, a declarat Dragnea care a ieşit de la şedinţă alături de vicepreşedintele ALDE Andrei Gerea.

    El a adăugat că, imediat după ce ordonanţa va fi publicată în Monitorul Oficial, vor fi discuţii despre Hotărârea de Guvern care să stea la baza în fiinţării Fondului Suveran, urmând ca până la sfârştul acestui an toate aceste acte normative vor fi adoptate, iar „funcţionarea efectivă să înceapă din 2019”.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare