Poliţia Română cumpără autospeciale BMW Seria 3 cu care vor fi înlocuite celebrele Loganuri

Poliţia Română va schimba celebrele Loganuri cu autospeciale BMW 320ix care ating 100 de km/h în numai opt secunde, scrie antena3.ro.

Potrivit Sindicatului Europeol, la nivelul IGPR a fost desfașurată o licitație în vederea contractării, în cadrul proiectului „Dezvoltarea unui sistem mixt mobil de monitorizare a traficului rutier privind încălcarea regulilor de circulație”, finanțat prin Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM), a unui număr de maxim 600 de autospeciale de poliție destinate specialității „Rutieră”.
  • Astfel, Poliţia Română vrea să doteze Serviciile Rutiere din cadrul inspectoratelor din întreaga ţară cu noile BMW-uri Seria 3 care vor înlocui autospecialele Dacia Logan cu care poliţiştii lucrează de ani de zile.

Pe 12 septembrie 2022, IGPR a semnat primul contract subsecvent cu Automobile Bavaria, la mai puțin de o lună după semnarea acordului cadru. Astfel, reprezentantul BMW România va trebui să livreze în maximum 270 de zile (așa cum prevede caietul de sarcini) 100 de autospeciale cu următoarele caracteristici și dotări:

  • categoria M1;
  • combustibil BENZINĂ;
  • cilindree min. 1900 cm3;
  • motor min. 4 cilindrii, min. 130 kW, min. 290 Nm cuplu;
  • transmisie 4×4 permanent, cutie automată min. 8+1 trepte;
  • 1 set roti cu pneuri de vară și unul cu pneuri de iarnă;
  • roată de rezervă + cric + cheie roti;
  • volan reglabil pe două direcții cu comenzi montate pe el incluse;
  • ABS, ESP, ASR;
  • min. 4 airbag-uri;
  • proiectoare ceață;
  • viteza maximă – min. 210 km/h;
  • accelerație de la 0 la 100 km/h – max. 8 secunde;
  • 5 locuri;
  • culoare alb + inscripționare specifică;
  • climatizare min. 1 zona;
  • oglinzi retrovizoare cu degivrare și reglare electrică;
  • scaun șofer reglabil pe 3 zone;
  • geamuri electrice;
  • covorașe față/spate cauciuc;
  • priză suplimentară portbagaj min. 10A;
  • rampă optico-acustică;
  • acumulator suplimentar identic cu cel de bază.

Drept urmare, cel mai târziu, poliţiştii de la Rutieră vor patrula şi efectua misiuni cu noile BMW-uri 320ix în luna iunie a anului viitor.

Potrivit Sindicatului Europol, garanțiile solicitate sunt de minim 6 ani pentru rezistența la coroziune a caroseriei și minim 3 ani pentru echipamentele din dotarea autospecialei și inscripționării. În situația în care autospecialele suferă defecțiuni ce necesită transportul la o unitate service în perioada de garanție, furnizorul este obligat să asigure asistența tehnică 24/7, excepție făcând situațiile accidentelor rutiere.

Prețul contractat pe o autospecială este de 163.343,41 lei (aprox. 33.200 euro).

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare