PMP solicită coaliţiei PNL-PSD-UDMR să menţină facilitatea fiscală de compensare a preţurilor, atât pentru motorină cât şi pentru benzină

Reprezentanţii PMP cer coaliţiei de guvernare să menţină facilitatea de compensare a preţurilor la benzină şi motorină şi să ia şi măsura de a reduce acciza la carburanţi.

„PMP atenţionează coaliţia PNL-PSD-UDMR că este o greşeală să renunţe la compensarea preţurilor la carburanţi! PMP solicită coaliţiei PNL-PSD-UDMR să menţină această facilitate fiscală, atât pentru motorină cât şi pentru benzină, şi să aprobe şi alte măsuri, cum ar fi reducerea accizei la carburanţi, aşa cum au procedat şi alte ţări din Uniunea Europeană. Eliminarea compensării va avea un efect care va fi resimţit din plin de români, prin creşterea preţurilor la aceste produse, ceea ce va influenţa negativ puterea de cumpărare a populaţiei. Deşi compensarea a fost de doar 50 bani/litru de carburant, acoperindu-se o mică parte din scumpirile înregistrate la pompă, totuşi această măsură a avut ca efect temperarea creşterii preţurilor la motorină şi benzină”, arată o postare de luni pe pagina de Facebook a PMP.
Vicepreşedintele PMP Gheorghe Ialomiţianu a precizat că suma pentru menţinerea măsurii de compensare a preţurilor la carburanţi este una nesemnificativă, pentru că a fost de 800 milioane lei, comparativ cu două miliarde lei, cât era estimarea iniţială.

„Guvernul României nu trebuie să invoce impactul bugetar al acestei măsuri, deoarece a fost de doar 800 milioane lei faţă de 2 miliarde lei cât a fost estimarea iniţială. Faţă de miliardele de euro alocate de celelalte ţări din UE, suma este nesemnificativă pentru bugetul de stat”, a declarat fostul ministru de Finanţe Gheorghe Ialomiţianu, vicepreşedinte PMP.
Coaliţia de guvernare ia în calcul să prelungească subvenţionarea preţului doar pentru motorină, nu şi pentru benzină, însă nu este cert dacă va fi menţinut cuantumul de 50 de bani al subvenţiei, afirmă surse politice.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare