Marți după-amiază, Ministrul tineretului și sportului, deputata Ioana Bran s-a întâlnit cu Guillaume Poisson, șeful coordonării orașelor gazdă pentru EURO 2020.
Conform unei informări de presă, la întâlnirea de la sediul MTS au mai participat Gheorghe Popescu, consilierul onorific al Premierului Viorica Dăncilă, Florin Șari, directorul de proiect pentru EURO 2020 și consilierul Cristian Balaj.
Ministrul Bran i-a vorbit reprezentantului UEFA despre stadiul pregătirilor pentru organizarea meciurilor de la București, despre ultimele măsuri și sarcini stabilite de Comitetul Interministerial și despre activitatea comisiilor cu atribuții în pregătirile pentru EURO 2020.
Guillaume Poisson i-a mulțumit Ioanei Bran pentru implicarea autorităților din România și pentru sprijinul și suportul permanent pe care îl acordă Guvernul României, care a declarat proiectul EURO 2020 un obiectiv de interes public și de importanță națională. Oficialul UEFA a subliniat că va fi necesară o promovare puternică a meciurilor care vor avea loc la București, pentru a atrage interesul publicului din România și din țările învecinate, dat fiind că la data de 1 iunie 2019 UEFA va pune oficial în vânzare biletele pentru meciuri.
Tot marți, ministrul Tineretului si Sportului a primit vizita reprezentanților Comisiei Europene, veniți la București pentru a sprijini eforturile MTS în procesul de pregătire a preluării de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene.
La câteva săptămâni după ce se întâlniseră și la Belgrad, la o conferință a Comisiei Europene, Agata Dziarnowska și Yves Le Lostecque au discutat cu Ioana Bran despre întâlnirile pe care le-au avut în aceste zile cu grupurile de lucru din MTS și despre vizitele la potențialele locații care vor găzdui anul viitor Forumurile Europene, dar și despre conferința de marți dimineață care a fost dedicată proiectelor Erasmus.
La întâlnirea de la sediul MTS a fost prezentă si Cristina Andronic, subsecretar de stat pe probleme de tineret.