Nicolae Ciucă: Consolidăm pachetul soluţiilor guvernamentale cu noi măsuri care vin în sprijinul cât mai multor cetăţeni

Premierul Nicolae Ciucă afirmă, miercuri seară, că se vor face toate analizele necesare pentru buget, astfel încât legea să intre în noiembrie în dezbaterea Parlamentului. ”Consolidăm pachetul soluţiilor guvernamentale cu noi măsuri care vin în sprijinul cât mai multor cetăţeni şi oferă susţinere mai consistentă sectoarelor economice”, a transmis premierul. 

 

”Am cerut Ministerului de Finanţe să colaboreze cu ordonatorii de credite şi să avem proiectul de buget pentru anul viitor, în primă lectură, în guvern, în luna octombrie, astfel ca în noiembrie să intre la analiză şi vot în Parlament. Prin bugetul pentru anul viitor ne propunem continuarea finanţării programelor de investiţii şi implementarea acţiunilor din PNRR. Totodată, gestionăm atent deficitul bugetar şi inflaţia, pentru a găsi resursele bugetare pentru mărirea salariilor, a pensiilor şi pentru măsurile necesare protejării populaţiei vulnerabile”, a scris, miercuri seară, pe Facebook, premierul Nicolae Ciucă.

Acesta a precizat că, tot în urma analizelor desfăşurate atât la nivelul Guvernului, cât şi la nivelul coaliţiei, s-a decis că Ministerul Energiei şi Ministerul Finanţelor vor propune, în şedinţa de guvern de săptămâna viitoare, măsurile pentru compensarea preţului la carburant.

 

”De asemenea, pentru sprijinirea populaţiei care foloseşte lemne pentru încălzire vom adopta un act normativ până la sfârşitul acestei luni. În ceea ce priveşte eficientizarea energetică, Ministerul Mediului va veni cu o măsură specifică de sprijinire a populaţiei în vederea înlocuirii becurilor cu filament cu cele pe bază de LED, dar şi cu măsuri care să contribuie la reducerea risipei la nivelul instituţiilor guvernamentale. Consolidăm pachetul soluţiilor guvernamentale cu noi măsuri care vin în sprijinul cât mai multor cetăţeni şi oferă susţinere mai consistentă sectoarelor economice”, a mai scris premierul.

Anterior, în şedinţa de Guvern, şeful Executivului a precizat că Ministerul Finanţelor va veni în primă lectură cu bugetul pe anul viitor nu mai târziu de 20 octombrie, pentru a fi adoptat de Guvern pe 27 octombrie.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare