Oana Ozmen (deputat PNL) – la reuniunea ministerială a miniștrilor Energiei din regiune: În prezent se lucrează la emiterea primului proiect legislativ dedicat hidrogenului

Deputatul PNL Oana Marciana Ozmen a anunțat, în cadrul reuniunii ministeriale a miniștrilor Energiei din regiune, că în România se lucrează la emiterea primului proiect legislativ dedicat hidrogenului.

  • ”Ne propunem să finalizăm în această sesiunea parlamentară primul proiect legislativ pe hidrogen”, a completat aceasta.

Deputatul PNL a participat, în calitate de speaker, la a cincea ediție a Conferinței Internaționale a Gazului din Romania – RIGC, organizată de Federația pentru Petrol și Gaze sub auspiciile Ministerului Energiei, care a avut ca scop găsirea soluțiilor care pot fi implementate la nivel regional pentru a asigura gazul necesar cetățenilor și mediului de afaceri.

Potrivit sursei citate, ”evenimentul a fost unul unic pentru România, beneficiind, la invitația ministrului Energiei Virgil Popescu, care a desfășurat o diplomație fară precedent, de prezența unui număr impresionant de miniștri ai energiei din regiune: Parviz Shahbazov, ministrul energiei din Azerbaidjan, Andrei Spînu, vice-premier, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale Republica Modova, Rosen Hristov, ministrul Energiei din Bulgaria, Kostas Skrekas, ministrul Mediului și Energiei din Grecia, Mykola Kolisnyk, ministru adjunct al Energiei din Ucraina, Peter Sztaray, secretar de stat al Ministerului Afacerilor Externe și Comerțului din Ungaria, Alparslan Bayraktar, ministru adjunct, Ministerul Energiei și Resurselor Naturale din Turcia și George Chikovani, director general JSC – Georgian Oil and Gas Corporation.”

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare