Ministerul Afacerilor Externe al României a reacționat, sâmbătă, după ce Rusia a acuzat România că încalcă tratatele internaționale privind telecomunicaţiile, că au fost acordate vize de intrare tuturor oficialilor desemnaţi de Federaţia Rusă ca membri ai delegaţiei oficiale a acestui stat la Conferinţa ITU de la Bucureşti, în număr de 17, conform solicitării părţii ruse.
”Decizia autorităţilor române competente, bazată inclusiv pe considerente ce ţin de securitatea naţională a României, care a condus la revocarea unor vize, s-a referit exclusiv la un număr de 14 jurnalişti ai Russia Today, care au fost abuziv notificaţi de către Federaţia Rusă ca oficiali aparţinând Ministerului rus al Dezvoltării Digitale, Comunicaţiilor şi Mass-Media. Astfel, având în vedere aspectele deja precizate, este evident că prin decizia adoptată nu au fost afectate în niciun fel participarea şi interesele de reprezentare ale Federaţiei Ruse la Conferinţa ITU de la Bucureşti, acuzaţia părţii ruse conform căreia această măsură ar viza afectarea şanselor unui candidat rus de a fi ales într-o poziţie de conducere în cadrul organizaţiei fiind complet absurdă şi vădit nefondată”, a transmis MAE.