Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat că s-au făcut lucrări în Parcul Natural Văcăreşti, iar îmbunătăţirea zonei va continua, afirmând că pe zi ce trece parcul se transformă într-o zonă tot mai atrăgătoare şi mai sigură pentru vizitatori.
”Parcul Natural Văcăreşti se transformă pe zi ce trece într-o zonă tot mai atrăgătoare şi mai sigură pentru vizitatori. Foişoarele şubrede şi vechi au fost înlocuite, iar de acum, toţi cei care doresc să observe speciile din parc pot utiliza în siguranţă noile construcţii din lemn”, a afirmat primarul Capitalei, Nicuşor Dan, pe Facebook.
Administraţia Parcul Natural Văcăreşti pregăteşte în această toamnă un proiect special pentru copii- “Plantează şi adoptă un copac în Parcul Natural Văcăreşti” în cadrul căruia micuţii nu doar că vor planta copacii, dar vor fi şi adoptatorii lor pe termen lung, a mai spus edilul Capitalei.