Parlamentul European a votat alocarea a 500 de milioane de euro în Bugetul UE post-2020 pentru apărarea statului de drept

PNL anunță că la solicitarea europarlamentarului Siegfried Mureșan, Parlamentul European a votat alocarea a 500 de milioane de euro în Bugetul UE post-2020 pentru apărarea statului de drept.

„Vedem în România, în aceste zile mai mult ca oricând, cum valorile fundamentale ale Uniunii Europene, precum democrația, statul de drept și independența justiției, sunt atacate constant. Atacuri la adresa statului de drept sunt, însă, întâlnite și în alte state membre. Asistăm la campanii de dezinformare, știri false și chiar declarații antieuropene ale politicienilor populiști. De multe ori, aceste atacuri vin din afara Uniunii Europene, de la adversarii democrației europene. De aceea, prin acest program, vrem să apărăm valorile Uniunii și să dotăm cetățenii și societatea civilă cu instrumentele necesare de a se apăra de aceste atacuri.”, a declarat deputatul european Siegfried Mureșan.

moneda euroPropunerea lui Siegfried se referă la bugetul alocat Programului pentru Drepturi și Valori al Uniunii Europene. Acest program a fost propus de Comisia Europeană în proiectul privind Cadrul Financiar Multianual al UE 2021 – 2027 cu scopul de a  finanța proiecte de promovare a drepturilor și valorilor Uniunii Europene în statele membre. Programul va putea finanța, printre altele, campanii de informare și comunicare, activități de formare, schimb de bune practici și monitorizare analitică. Sunt eligibile toate entitățile juridice din statele membre, adică atât instituțiile guvernamentale, cât și organizațiile non-guvernamentale, instituțiile mass-media etc.

Comisia Europeană a propus, inițial, trei componente ale programului: egalitate și drepturi, participarea cetățenilor la viața democratică a Uniunii și combaterea violenței. Ulterior, Parlamentul European a propus o a patra componentă: promovarea democrației și a statului de drept. Având în vedere importanța acestei a patra componente, Siegfried Mureșan a solicitat o finanțare adecvată și creșterea bugetului total al programului. Astfel, programul va avea un buget total de 1,6 miliarde de euro, dintre care cel puțin 500 de milioane de euro urmează a fi folosiți pentru componenta de promovare a democrației și a statului de drept.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare