Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, sâmbătă, că actuala coaliție de guvernare din care fac parte PSD, PNL, UDMR și minoritățile naționale, este singura soluție pentru a asigura stabilitatea politică, până în 2024.
„Nu ştiu acuma dacă acel impozit unic mai reprezintă şi progresul, dar sunt ferm convins că împreună vom găsit soluţiile cele mai bune. Nu avem altă variantă în acest moment în România pentru a crea o stabilitate politică, decât această alianţă, cel puţin până în anul 2024”, a declarat Marcel Ciolacu, la Bistrița Năsăud.
Marcel Ciolacu a afirmat că PSD nu va renunţa la valorile sale, precum echitatea socială, așa „cum şi celelalte partide din coaliţie trebuie să-şi păzească valorile lor”.