Primarul General al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunțat, că a iniţiat demersurile pentru reamplasarea monumentului dedicat fostului ministru liberal Alexandru Constantinescu pe vechiul amplasament, afirmând că monumentul a fost dezvelit în urmă cu exact 90 de ani, însă comuniştii l-au dus departe de oraş, iar de 75 de ani zace abandonat în parcul PalaAlexandru Constantinescu tului Mogoşoaia.
”Am iniţiat demersurile pentru reamplasarea monumentului dedicat fostului ministru liberal Alexandru Constantinescu pe vechiul amplasament, situat la intersecţia dintre strada care îi poartă numele şi strada Căpitan Av. Nicolae Drossu. Monumentul a fost dezvelit în urmă cu exact 90 de ani, însă comuniştii l-au dus departe de oraş, aşa cum au procedat cu toate statuile fostelor personalităţi politice din epoca de dinainte. De 75 de ani zace abandonat în parcul Palatului Mogoşoaia”, a anunțat Primarul General, pe Facebook.
Nicuşor Dan a precizat că Alexandru Constantinescu (1859-1926), ”fost şi viitor ministru” aşa cum el însuşi s-a definit, a fost promotor al realizării cartierului Domenii, avocat şi om politic liberal, ministru al Agriculturii şi Domeniilor (1909-1910; 1914-1916; 1922-1926), ministru al Afacerilor Interne (1916-1918) şi ministru al Industriei şi Comerţului (1918-1919).
”Parcelarea Domenii a fost realizată, începând cu 1924, pe un teren aparţinând Ministerului Agriculturii şi Domeniilor, în special pentru funcţionarii acestei instituţii. Zona era delimitată de Bd. I. Mihalache, str. C. Sandu-Aldea, Bd. Mărăşti, str. Av. Maior Şt. Sănătescu, având ca axă str. Alexandru Constantinescu. Cartierul a fost împărţit în loturi cu dimensiuni moderate, lăsând loc pentru construcţia unei şcoli, pentru viitorul sediu, campus şi grădini experimentale ale Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară, dar şi pentru cel mai modern spital european interbelic – Elias!”, a precizat primarul Capitalei.