Noul guvern – în aer/ Iohannis analizează remanierea după 1 Decembrie

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi că nu va mai face exista nicio schimbare de miniştri în această săptămână, urmând să analizeze noua propunere de remaniere a PSD după Ziua Naţională.

„Am primit astăzi, la două zile după remanierea guvernamentală, o propunere de remaniere guvernamentală.

Acest lucru nu este de bun augur. Avem guverne PSD-ALDE de nici doi ani. Am date că lucrurile merg foarte prost în privinţa guvernării. PSD este deja la al treilea guvern în nici doi ani. Au fost schimbate enorm de multe persoane pe poziţiile de ministru.

I-am numărat, nu o să vă vină să credeţi, sunt 70 de politicieni care au fost sau sunt acum miniştri în aceste guverne”, a spus Iohannis la Palatul Cotroceni.

El susţine că „aşa nu se poate guverna, fiind imposibil să schimbi miniştri toată ziua, bună ziua”.

„De asta se ocupă PSD să schimbe miniştri. Cum să ne imaginăm că poate să funcţioneze un Guvern cu două remanieri într-o săptămână? Este ceva ce nu s-a mai întâmplat, nu s-a mai auzit şi în acest fel nu se poate continua.

Eu nu sunt de acord să contribui la o astfel de guvernare, care seamănă mai degrabă cu un carusel. n acest sens, ca să fie lămurită chestiunea, în această săptămână, nu va mai exista nicio schimbare de miniştri, iar această chestiune care mi-a fost propusă astăzi, o remaniere după remaniere, va fi luată în analiză cel mai devreme după sărbătorile dedicate Centenarului şi Zilei Naţionale de 1 Decembrie”, a anunţat Iohannis care a adăugat că, până atunci. „nu se va întâmpla nimic” din acest punct de vedere.

Preşedintele a mai arătat că „Guvernul este complet şi nu are decât să lucreze”, iar sărbătorile naţionale trebuie respectate.

„Funcţia de ministru nu este un post de paznic la o cooperativă. Ministrul stă în funcţiune şi munceşte în folosul ţării până se publică decretul de eliberare din funcţie”, a mai spus Klaus Iohannis.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare