PNL va prezenta, în perioada următoare, o propunere de buget pe anul 2019, pentru a evita ca România să intre într-o altă criză economică, a declarat purtătorul de cuvânt al partidului, Ionel Dancă.
„PNL va prezenta, în perioada următoare, o propunere de buget pentru anul 2019 care să evite intrarea României în perioada de criză şi în recesiune, aşa cum mai multe analize independente au arătat în ultimele zile”, a anunţat Ionel Dancă.
Proiectul de buget pe anul 2019 este o decizie a Biroului Executiv al partidului, a susținut senatorul liberal Florin Cîţu.
„Vom prezenta o variantă de buget care să respecte atât tratatul fiscal semnat de România, dar şi să repornească România. Acel buget pe 2019 va arăta un deficit mai mic atât pe cash, cât şi structural, dar şi vom aloca în jur de 5% bani pentru investiţii. Eu am propus, acum un an, un pact în care toate partidele să fie de acord să avem o sumă în buget doar pentru investiţii şi să ne ţinem de ea. PNL va veni cu această propunere din nou, pentru că fără investiţii, România nu va merge mult mai departe”, a explicat Cîţu.