Ministrul Finanțelor Eugen Teodorovici propune ca dreptul românilor care lucrează în străinătate să fie limitat la cel mult 5 ani.
„Permisul de muncă să fie acelaşi ca şi timp în toate statele. Nu mai ai voie, după primul permis, să-ţi reînnoieşti dreptul de muncă, ca să fii obligat să migrezi în Europa. Aşa, dacă ajunge în Germania şi tot primeşte drept de muncă, deci nu o să se întoarcă în veci în Croaţia, România de unde a plecat. Maxim 5 ani şi, la revedere, să te duci în altă ţară să îţi cauţi loc de muncă.
Teodorovici spune că a discutat cu miniștrii de finanțe din UE despre asta.
Eu am ridicat problema asta şi la nivelul colegilor mei, miniştrii de finanţe din cadrul Uniunii Europene. Poate e mai restrictivă sau de altă natură această măsură, dar asta este. Trebuie să învăţăm la nivel european că, cu cât o zonă devine mai săracă, alta devine mai bogată, dar undeva lucrurile se rup. Trebuie să fie cu adevărat acea coeziune socială, nu încarci şi întăreşti partea de Vest şi laşi restul de Europă din fel de fel de condiţii, în afară”, a declarat Teodorovici în cadrul unei dezbateri din Parlament.