Vicepreședinte ALDE: Ministrul de Finanțe a reușit să ne facă de râs în UE cu propunerea sa

Vicepreședintele ALDE, Toma Petcu, a aprecizat, „declarația, sau mai bine zis propunerea ministrului Teodorovici”, de a limita dreptul de a lucra într-o ţară, respectiv să se poată facă doar pe o anumită perioadă, „surprinzătoare și în același timp îngrijorătoare”.

„În toată experiența mea ca om politic nu am mai auzit ca o asemenea măsură să fie propusă de o altă țară europeană, de vreun alt ministru de finanțe european. Este o noutate, dar una negativă.A considera varianta limitării dreptului de a lucra al cetățenilor ca fiind o soluție pentru orice fel de problemă reprezintă o gravă eroare, fiind o încălcare a drepturilor și libertăților cetățenilor, dar și a principiilor liberale. Propunerea ministrului de Finanțe ar duce la limitarea libertății de mișcare a cetățenilor la nivelul Uniunii Europene, un drept pe care românii l-au câștigat odată cu aderarea la UE, după o lungă perioadă de așteptare.”, a declarat Toma Petcu într-un comunicat de presă.

Toma Petcu a subliniat că, ALDE, ca partid liberal, nu poate fi de acord cu o propunere care încalcă principiile fundamentale ale liberalismului și ale Uniunii Europene

„Dreptul de a munci în cadrul Uniunii Europene, de care beneficiază toți cetățenii statelor membre, este fundamental pentru coeziunea și soliditatea Uniunii în sine. Nu putem fi de acord cu o propunere care este mai degrabă o aberație ce ne întoarce cu zeci de ani în urmă.”, a punctat Petcu.

„Trebuie să căutăm modalități prin care să evoluăm, nu să involuăm. A fi parte din Uniunea Europeană înseamnă progres, nu regres, iar respectarea principiilor UE este un lucru fundamental pentru orice stat. Problema deficitului de forță de muncă în România este o problemă reală, dar ea nu se rezolvă prin limitarea drepturilor obținute prin calitatea de membru al Uniunii Europene. Sunt măsuri guvernamentale care se pot lua, programe care pot fi create. Legea pe care a propus-o colegul meu Alexandru Băișanu prin care persoanele asistate social, care sunt capabile de muncă și refuză un loc de muncă, nu vor mai primi acest ajutor social, alături de propunerea ALDE de modificare a legii privind regimul străinilor în România sunt exemple că există alte căi prin care se poate rezolva acest deficit, nu prin restrângerea drepturilor.”, a adăugat fostul ministru al Energiei.

Vicepreședintele ALDE a conchis că ministrul de Finanțe a reușit să ne facă de râs în UE cu propunerea sa.

„Repet că este surprinzătoare această propunere, mai ales că ea vine din partea unui ministru tânăr. Însă nu putem să fim de acord cu revenirea la perioada comunistă, atunci când doar în gând visam la libertatea de mișcare. Din păcate, ministrul de Finanțe a reușit să ne facă de râs în Uniunea Europeană cu propunerea sa, pentru că această idee a sa a fost discutată cu alți miniștri de finanțe din statele membre.”, a conchis deputatul Toma Petcu.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare