Sebastian Burduja: Sectorul 1 este blocat, iar banul public se iroseşte!

Sectorul 1 este blocat, iar banul public se iroseşte, a atras atenţia, luni, preşedintele PNL Sector 1, Sebastian Burduja, care a anunţat că formaţiunea pe care o reprezintă a pregătit Cartea neagră a administraţiei Clotilde Armand.

„Banul public este irosit şi vedem exemple în fiecare zi în sector, de la copacii uscaţi, cu care se laudă primarul, până la faptul că la 30 iunie anul curent cheltuise doar 3% din bani pe investiţii în Sectorul 1. Primăria este opacă (…), tot sectorul este blocat. Sunt estimări de până la un miliard de euro bani pierduţi din cauza blocajului administrativ de la Sectorul 1, iar în ceea ce priveşte proiectele de viitor vorbim despre un management dezastruos, cu zeci de oameni plecaţi din primărie, mulţi dintre ei aduşi chiar de primarul în funcţie”, a spus Sebastian Burduja, luni, într-o conferinţă de presă.

El a afirmat că Armand nu pune în practică peste 150 de hotărâri de Consiliu Local.

„Avem deja peste 30 de proiecte de hotărâri de Consiliu Local care sunt încuiate în sertarul primarului. Dânsa refuză să le supună votului Consiliului Local. Este practic un abuz intolerabil, un abuz fără precedent în administraţia publică românească”, a punctat liderul PNL Sector 1.

El a amintit că în urmă cu doi ani PNL a susţinut-o pe Clotilde Armand (USR PLUS) pentru funcţia de primar al Sectorului 1. „Ne cerem scuze în faţa cetăţenilor Sectorului 1, în faţa bucureştenilor pentru eroarea de a nu prezenta un candidat la alegerile din 2020. Suntem convinşi că lucrurile ar fi stat altfel în Sectorul 1 cu o administraţie liberală”, a adăugat Sebastian Burduja.

Sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare