5 oameni decedaţi la Spitalul judeţean din Tg. Mureş, din cauza infecţiilor din unitate

În secția de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean din Tg. Mureş a fost identificat un focar de infecţie intraspitalicească, cu 6 cazuri, din care 5 s-au soldat cu deces, a anunțat sâmbătă, într-o conferință de presă, Adriana Pistol, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, scrie national.ro.

„Pacienţii aveau multiple patologii, erau pacienţi polispitalizaţi şi asupra lor, din cauza acestor patologii severe, au fost efectuate o serie de manevre şi proceduri invazive”, a explicat dr. Adriana Pistol, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.

În urma acestor decese, la ATI Tg. Mureş nu se mai fac internări, până la rezolvarea situaţiei.

După cele cinci decese, produse în ultimele zile, începând de joi, 13 octombrie, au fost sistate toate internările la ATI, despre care oficialul din MS a spus că „este o secție autorizată provizoriu, care nu oferă condiții tocmai optime pentru îngrijirea pacienților”, și a început o activitate de curăţenie şi dezinfecţie în saloane.

Toți pacienții deja internați vor fi supuși unui „screening bacteriologic, pentru a vedea dacă mai există situaţii în care pacienţii au fost colonizaţi cu aceste două bacterii sau cu alte tipuri de bacterii. Ei vor fi mutați provizoriu în alte secții”, a mai spus dr. Pistol.

Directorul medical al SCJ Mureş, dr. Janosi Edit, a arătat că asemenea evenimente se întâmplă atât la nivel internaţional, cât şi naţional, iar Spitalul Clinic Judeţean Mureş a avut curajul să raporteze aceste cazuri.

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş (SCJU Târgu Mureş) este cea mai mare unitate sanitară publică din Transilvania, cu 1.089 de paturi de spitalizare continuă, din care 939 de paturi pentru adulţi şi 150 de paturi pentru copii, precum şi un număr de 123 de paturi de spitalizare de zi şi 12 paturi pentru însoţitori.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare