Circulația trenurilor de metrou din București a fost reorganizată la linia 1 și se circulă în sistem pendulă între stațiile Dristor 2 – Obor, anunță luni Metrorex, în urma unui incident la Piața Iancului, scrie newsbucuresti.ro
- Conform Metrorex, ar putea fi vorba despre o tentativă de suicid.
Un călător a căzut luni pe șinele de la Piața Iancului, ceea ce a dus la oprirea circulației, potrivit comunicatului citat.
- În acest moment se încearcă scoaterea sa și transportarea de urgență la spital.
Personalul specializat al Metrorex împreună cu echipajul SMURD au sosit imediat la fața locului și au intervenit pentru a acorda primul ajutor.
Conform procedurilor interne, organele abilitate împreună cu Metrorex vor deschide o anchetă de cercetare pentru a se stabili împrejurarile în care s-a produs evenimentul, mai spune sursa citată.