Deputatul Forța Dreptei Antonel Tănase anunță că a depus în Parlament, împreună cu COALITIA ONG PENTRU BUNĂSTAREA ANIMALELOR, solicitarea privind modificarea și actualizarea Ordonanței de Urgență nr. 155 din 2001 privind gestionarea câinilor fără stăpân și înlocuirea eutanasierii câinilor cu modalitățile umane și eficiente.
Prin intermediul acestei solicitări, dorim modificarea urgentă a legislației de gestionare a câinilor fără stăpân și înlocuirea eutanasierii cu metodele dovedite eficiente economic și uman, cum ar fi: sterilizarea, microciparea, promovarea adopțiilor sau deținerea responsabilă și în condiții de legalitate a câinilor, spune deputatul.
Antonel Tănase arată că modul în care sunt gestionate animalele fără stăpân are un impact uriaș asupra percepției generale asupra bunăstării animalelor, iar în România, are un impact negativ major asupra societății.
În acest moment sunt înregistrate dezbaterii în Camera Deputătilor două proiecte de lege privind modificarea Ordonanței de Urgență nr. 155 din 2001, privind gestionarea câinilor fără stăpân, care își propun să scadă numărul de câini pe străzi și să reducă cheltuielile uriașe pe care autoritățile locale le au de zece ani încoace cu gestionarea câinilor fără stăpân.
Obiectivele parlamentarilor preocupați de soarta animalelor și ale asociațiilor care susțin acest demers, sunt :
– implementarea metodelor recomandate din domeniul managementului populației de câini fără stăpân, în vedere scăderii numarului de câini de pe străzi prin modalități etice și eficiente,
– reducerea la minim a înmulțirii necontrolate, a abandonului câinilor pe străzi și creșterea șanselor de adopție a acestor câini;
– scăderea costurilor foarte mari pe care unitățile administrativ-teritoriale le platesc anual pentru gestionare câinilor fără stăpân ;
– implementarea modelelor de bune practici care și-au dovedit eficiența la nivelul Uniunii Europene și în lume;
– alinierea României la direcția generală a Uniunii Europene în ceea ce privește preocuparea pentru viața și bunăstarea animalelor.
Câinele este cel mai bun prieten al omului si un adevărat sprijin emoțional pentru oameni în numeroase momente ale vieții. Haideți să-l valorificăm și să îl tratăm ca atare.
Parlamentarii care iubesc animalele sunt alături de societatea civilă care îndrăgește animalele:
Asociația Pentru Protecția Animalelor TOTO&PUFI, Asociația CASA LUI PATROCLE, Asociația Kola Kariola, ANIMALS INTERNATIONAL, Asociația Pentru Protecția Animalelor ARCA LUI NOROCEL, Asociația Pentru Protecția Animalelor A DOUA ȘANSĂ, Asociația Pentru Protecția Animalelor ȘI EI AU DREPTUL LA VIAȚĂ, Asociația Red Panda, Asociația Pentru Protecția Animalelor 3 FRAȚI PĂTAȚI, Asociația Pentru Protecția Animalelor PAS ÎN DOI,Asociația YOUTH FOR NEAMȚ, Asociația BE HUMAN, Asociația CARE4ALL, Asociația SFÂNTUL MUCENIC TRIFON OCROTITORUL ANIMALELOR, Asociația SAVE OUR PAWS, Asociația CASA LIZUCĂI LUMEA NECUVÂNTĂTOARELOR, Asociația Pentru Protecția Animalelor ROX, Asociația Pentru Protecția Animalelor Kola Kariola, Asociația PHOENIX, Asociația NAS RECE, INIMĂ CALDĂ, Asociația PROANIMA, Asociația F.R.E.E., Asociatia NUCA Animal Welfare, Asociația NOMAD VET, Asociația Prietenii lui Azor, Asociația Sache Vet, Asociația Etică și Viitor, Specialiști etologie: Psihoterapeut, Lector Univ. Dr. Victor Chitic. Prof. Univ. Dr. Alina Simona Rusu, etolog și psiholog, titular al disciplinelor: Psihologie aplicată în antrozoologie, Animalele în societate și educația bazată pe compasiune, Terapie și activități asistate de animale, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca; membru-expert al International Center of Anthrozoology.