Preşedintele AUR, George Simion, afirmă că tot mai mulţi dintre cei care au condus România în ultimii 32 de ani, dar şi dintre cei care au boicotat referendumul pentru familie, „încearcă să se alipească de curentul suveranist”, anunță Agerpres.
„Înţelegem, prin prisma ultimelor sondaje de opinie, prin prisma curentelor care câştigă din ce în ce mai mult teren la nivelul Europei şi la nivelul SUA, curente apropiate şi în multe părţi similare cu doctrina AUR, faptul că din ce în ce mai mulţi oameni care au condus România, în ultimii 32, de ani, caută să se alipească de acest curent suveranist. (…) Acest lucru l-am observat şi ieri, la un dineu, la ora 19,00, Micul Dejun cu rugăciune, după modelul din SUA, în care am văzut oameni care au boicotat cât se poate de mult referendumul pentru familie, care urma să statueze în Constituţie faptul că în România căsătoria este între un bărbat şi o femeie, oameni care pledează pentru căsătoria cuplurilor de acelaşi sex, oameni care în prealabil fuseseră la un eveniment în aceeaşi zi în care pledau pentru cotele de gen, s-au adunat să spună o rugăciune, şi să-i ducă numele Mântuitorului Isus probabil în deşert. Era o imagine grotească, aş putea spune”, a afirmat Simion, la conferinţa „Suveranitatea azi!”, organizată de Institutul de Studii Politice Conservatoare „Mihai Eminescu”, desfăşurată la Palatul Parlamentului.
El a susţinut că „acele comunicări de la Bruxelles, unele rele, unele bune, nu sunt nici măcar discutate, pentru că vin de la ‘Înalta poartă”, ceea ce arată raportarea partidelor parlamentare din România faţă de chestiunea suveranistă”.
„Nu poţi să vii să spui că eşti suveranist şi să susţii sancţiunile pe care Ungaria şi Polonia le-au primit din partea Comisiei Europene şi cu voturile europarlamentarilor români. Europarlamentarii de la PNL şi PSD, partide care cochetează cu ideea suveranistă, votează în mod regulat împotriva celor 4 piloni care stau la baza AUR – naţiune, familie, credinţă şi libertate. Sunt oamenii aceştia ipocriţi, sunt oamenii ăştia lupi în blană de oaie? Toate partidele parlamentare, în momentul 6 – 7 octombrie 2018, au boicotat referendumul pentru familie. Oameni care îşi încurajează parlamentarii să voteze pe repede înainte nişte legi ale justiţiei care lipsesc Constituţia României de puteri şi care statuează că legislaţia europeană este, pana la urmă, deasupra legislaţiei naţionale sunt reprezentanţi tot ai acestor partide”, a adăugat Simion.
Liderul AUR a adăugat că se întreabă dacă „aceste formaţiuni politice din România, care au acelaşi discurs cu cel al Partidul Democrat din America, care susţine diferite curente culturale în mare vogă în acest moment din SUA, ce vor face când partenerul nostru strategic va avea o majoritate republicană în Camera Reprezentanţilor şi în Senat. „Un Partid Republican care îmbrăţişează un curent de gândire conservator. Se vor transforma şi ei peste noapte în consevatori, cum au început să facă?
Liderul grupului senatorilor AUR, Claudiu Târziu, preşedintele Institutul de Studii Politice Conservatoare „Mihai Eminescu”, consideră că trebuie identificate criteriile prin să poată fi distins un discurs de susţinere a suveranităţii unui stat de un discurs înşelător, „care surpă aceasta suveranitate, sub pretextul să o apără”.
„Am avut de-a face cu un astfel de discurs atunci când s-a purtat această bătălie pe legile justiţiei în Parlament. Am auzit dinspre arcul guvernamental aserţiunea că aceste legi sunt menite, în pofida a ceea ce cred românii în majoritatea lor, întăririi suveranităţii, întăririi justiţiei, facilitării actului de justiţie. Noi, cei care avem un trecut de luptă din societatea civilă, avem antrenament în reperarea şi respingerea unui astfel de discurs fals, dar majoritatea românilor nu au reperele necesare pentru a-şi da seama dacă un personaj sau altul este cu adevărat suveranist, adică luptă pentru suveranitatea statului al cărui cetăţean este, sau este globalist”, a declarat Claudiu Tîrziu.
Potrivit acestuia, „suveranitate înseamnă să poţi să-ţi afirmi interesul tău naţional, fără niciun fel de oprelişte”.
„Vă invit să răspundem cu toţii la întrebarea dacă astăzi România îşi poate permite luxul de a-şi afirma şi de a-şi apăra interesul naţional, fără niciun fel de oprelişti. Şi dacă nu, de ce, ce anume ne împiedică – doar găunoşenia noastre clasei politice, lipsa ei de orientare şi lipsa ei de aderenţă la interesul naţional, sau împiedică anumite angajamente internaţionale pe care le-am luat şi care ar putea să fie renegociate şi îndreptate. De asemenea este important de ce vrem noi musai să ne afirmăm suveranitatea. Nu ne-ar fi mai bine oare să facem parte dintr-un imperiu, unde să fim conduşi? Pentru că ni s-a spus 32 de ani că românii nu se pot guverna singur? Cum respingem această idee toxică, extrem de primejdioasă, care este cu efect paralizant asupra societăţii româneşti?”, a adăugat senatorul AUR.
Directorul Centrului European de Studii în Probleme Etnice al Academiei Române, prof. Radu Baltasiu, a susţinut că, dacă un stat nu-şi poate exercita suveranitatea pe teritoriu său, atunci nu se mai poate vorbi despre aceasta.
„Totuşi sunt zone din Satu Mare, până în Covasna, unde statul român nu-şi exercită autoritatea. Peste tot unde există consilii judeţene sau primării dominate de UDMR, nu se mai exercită autoritatea statului român. Avem un studiu în domeniu, deci nu încape îndoială. Suveranitatea face echipă foarte bună şi nu poate fi înţeleasă în absenţa identităţii. (…) Am colegi la Academie care vorbesc deja despre de-suveranizarea Transilvaniei. Chestiunea, din punctul meu de vedere, este mult mai adâncă decât atât, vorbim despre destatalizarea României în Transilvania. (…) Noi ce proiect de ţară avem?”, a spus el.
Printre cei prezenţi la eveniment s-au aflat jurnalistul italian Pasquale Ferraro, director al „Nazione Futura”, activistul civic Marian Munteanu, jurnalistul Sorin Roşca Stănescu, analistul Dorin Iacob, avocaţii Toni Neacşu şi Gheorghe Piperea, parlamentari, reprezentanţi ai mai multor asociaţii şi organizaţii neguvernamentale.