Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) informează că în minivacanța de Crăciun, peste 5.100 de pompieri se află, zilnic, la datorie pentru asigurarea protecției și siguranței cetățenilor, iar în ajunul și prima zi a Crăciunului (24 și 25 decembrie), s-au înregistrat 2.266 situații de urgență.
„Pompierii au intervenit pentru stingerea a 149 incendii, iar echipajele SMURD au acționat în 1838 cazuri pentru acordarea primului ajutor calificat și 13 cazuri pentru descarcerarea victimelor accidentelor rutiere. De asemenea, salvatorii au intervenit în 71 situații pentru deblocarea persoanelor surprinse în medii ostile, precum și în alte 195 misiuni de protejare a comunităților. În cele două zile, 1.856 persoane au fost asistate medical de către echipajele SMURD, iar alte 15 persoane au fost salvate din incendii sau alte situații deosebite.
- Numărul intervențiilor la care au participat efectivele IGSU se menține relativ constant față de perioada Crăciunului din anul 2017, fiind înregistrate mai puțin cu 11 evenimente în acest an.
Reamintim cetățenilor ca în această perioadă să manifeste prudență maximă la utilizarea sobelor sau mijloacelor de încălzit, să nu suprasolicite instalația electrică prin conectarea simultană a aparatelor casnice și să nu lase copiii nesupravegheați în locuințe”, spune IGSU.