Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat că „politicieni de dreapta (…) licitează cu necazul părinţilor şi bunicilor noştri”, în contextul în care, în urmă cu câteva luni, au declarat în repetate rânduri că nu pot fi majorate pensiile cu 10%.
„Mă încearcă o tristeţe enormă când văd politicieni de dreapta, indiferent de partidul din care provin, care în anul 2021, adică în anul în care România şi globul nu era traversat de aceste crize profunde (…) se chinuiau anul trecut, cheltuiau toată energia lor, de dimineaţa până seara, să ne spună cum nu se poate: cum nu se pot mări alocaţiile copiilor, cum nu se poate şi nu trebuie să mărim salariul minim, cum nu se poate să majorăm pensiile. Dar se puteau achiziţiona atunci izolete la preţuri enorme, ne spune domnul profesor Rafila de vaccinuri de miliarde de euro pe care acum România trebuie să le arunce”, a declarat Marius Budai, la Vrancea.
Ministrul Muncii a afirmat că politicieni de dreapta, din opoziţie, dar şi unii aflaţi la putere, „licitează cu sărăcia oamenilor” şi „cu nevoile” vârstnicilor.
„Acum, în acest an, când am fost delegat de preşedintele partidului, Marcel Ciolacu, să prezint viziunea noastră, a dumneavoastră, a PSD-iştilor pentru a veni în sprijinul oamenilor, spuneau că nu se pot majora pensiile cu 10% şi ”Demisia, Budăi”, nu? Parcă aşa era. Acum licitează. Acum licitează cu ce? Cu sărăcia oamenilor, cu nevoile părinţilor şi bunicilor noştri, cu necazul părinţilor şi bunicilor noştri şi parcă ar fi – unii din ei sunt în opoziţie, da alţii sunt la putere – parcă ar fi vrut ei să dea mai mult, dar nu vin cu soluţii. În lumea asta foarte multe sunt de licitat – licităm să cumpărăm o casă, o maşină – dar nu licităm cu destinul părinţilor şi bunicilor noştri”, a mai spus Budai.