Un nou supercalculator european de talie mondială, inaugurat în Italia

Comisia, împreună cu întreprinderea comună pentru calculul european de înaltă performanță (Întreprinderea comună EuroHPC), Ministerul Universităților și Cercetării din Italia și consorțiul CINECA au inaugurat joi cel mai recent supercalculator european: LEONARDO, amplasat la Tecnopolo, în Bologna, Italia.

Leonardo este un sistem de supercalcul de talie mondială, dezvoltat și asamblat în Europa. Atunci când va fi pe deplin operațional, va avea o putere de calcul de aproape 250 de petaflops (250 de milioane de miliarde de calcule pe secundă). Leonardo este în prezent pe locul al patrulea în clasamentul celor mai puternice supercalculatoare din lume. Acesta reprezintă o investiție comună în valoare de 120 de milioane EUR, jumătate din această sumă fiind furnizată de Comisie, iar cealaltă jumătate de Ministerul Universităților și Cercetării din Italia și de consorțiul CINECA, format din alte cinci țări participante la EuroHPC (Austria, Grecia, Ungaria, Slovacia și Slovenia).

LEONARDO este al doilea supercalculator pre-exascale european care urmează să fie pus în funcțiune, după LUMI din Kajaani, Finlanda. Acesta combină componente de calcul de înaltă performanță de ultimă generație și utilizarea inteligenței artificiale pentru a îndeplini sarcini extrem de complexe. Astfel, va permite o activitate de cercetare fără precedent în domeniul cancerului și al descoperirii de medicamente, al înțelegerii modului în care funcționează creierul uman, al descoperirii de tehnologii energetice curate și al unei modelări climatice mai precise, contribuind, de asemenea, la anticiparea și monitorizarea dezastrelor naturale și a pandemiilor.

Supercalculatorul LEONARDO se axează pe durabilitatea mediului și este dotat cu instrumente care permit o ajustare dinamică a consumului său de energie, asigurând astfel un echilibru inteligent și optim între economia de energie și performanță. În plus, utilizează un sistem de răcire a apei pentru creșterea eficienței energetice.

Serviciile informatice furnizate de CINECA prin intermediul LEONARDO vor fi îmbunătățite și mai mult prin integrarea unui computer cuantic, întrucât CINECA a fost, de asemenea, selectată ca entitate-gazdă pentru unul dintre primele calculatoare cuantice construite la nivel european.

Etapele următoare

Implementarea infrastructurii europene de date și de calcul de înaltă performanță de talie mondială continuă odată cu instalarea în curs a supercalculatorului petascale Deucalion în Portugalia și a celui de al treilea supercalculator european pre-exascale MareNostrum 5 în Spania.

În plus, Întreprinderea comună EuroHPC a anunțat deja, în iunie 2022, noi situri pentru supercalculatoare, unul dintre acestea fiind primul supercalculator exascale din Europa: JUPITER, care va fi găzduit în Centrul de supercalcul Jülich din Germania.

În octombrie 2022, Întreprinderea comună EuroHPC a anunțat, de asemenea, cele șase situri care vor găzdui calculatoare cuantice, care vor fi integrate în supercalculatoarele existente.

În plus, se preconizează lansarea în 2023 a unei cereri de oferte pentru un al doilea supercalculator exascale european, precum și instalarea de alte supercalculatoare și calculatoare cuantice în 2023 și în anii următori.

Context

CINECA este un consorțiu fără scop lucrativ, alcătuit din 70 de universități italiene, 40 de instituții naționale, Ministerul Universităților și Cercetării și Ministerul Educației din Italia. Cele cinci țări participante la Întreprinderea comună EuroHPC sunt: Grecia, Ungaria, Austria, Slovenia și Slovacia.

LEONARDO se alătură acum supercalculatoarelor existente ale Întreprinderii comune EuroHPC: Discoverer, din Bulgaria, MeluXina, din Luxemburg, Vega, din Slovenia, Karolina, din Cehia, și LUMI, din Finlanda.

Întreprinderea comună pentru calculul european de înaltă performanță (Întreprinderea comună EuroHPC) este o entitate juridică și de finanțare creată în 2018 pentru a permite UE și țărilor participante la EuroHPC să își coordoneze eforturile și să își pună în comun resursele în vederea transformării Europei într-un lider mondial în domeniul supercalculului. În iulie 2021, Consiliul a adoptat Regulamentul privind Întreprinderea comună EuroHPC, prevăzând astfel o investiție suplimentară de 7 miliarde EUR.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare