România, de la totalitarism la președinția prin rotație a Consiliului Uniunii Europene, este drumul parcurs de națiunea noastră în cele trei decenii scurse de la Revoluția Română din decembrie 1989, dar Uniunea Europeană nu poate fi țap ispășitor pentru neputințele noastre, pentru eșecurile noastre, pentru egoismul și iresponsabilitatea unora sau altora dintre liderii politici, de la București sau de la Bruxelles, a avertizat duminică fostul preşedinte Ion Iliescu.
„Poate că unora li se pare că ne-a luat prea mult timp să ajungem aici. Timpul istoric ne spune altceva. Este o realizare incredibilă pentru poporul român, după o schimbare radicală de sistem politic și economic, în condiții de instabilitate geo-politică, de reașezare a raporturilor de forțe la nivel global. Ea a fost posibilă în primul rând prin acceptarea de către cetățenii români a costurilor economice și sociale ale tranziției, și îmi place să cred că manifestările de joi seara, de la Ateneul Român, au fost, înainte de orice, un omagiu adus simplilor cetățeni, care au făcut posibilă împlinirea acestui proiect național”, spune preşedintele de onoare al PSD, într-o postare pe blogul personal.
El a adăugat că „îi place să creadă” că manifestarea de la Ateneul Român a fost totodată și un omagiu adus tuturor celor care – politicieni, intelectuali publici, oameni din societatea civilă – au contribuit la definirea proiectului strategic al României, imediat după Revoluție: aderarea europeană și euro-atlantică.
„Indiferent de convingerile lor politice și ideologice, de viziunile lor despre viitorul țării, despre sisteme de guvernare, au reușit să se așeze deasupra lor, și să construiască un consens în privința aderării României la UE și la NATO.
”Consensul de la Snagov” este expresia cea mai luminoasă a politicii acestor ultimi 30 de ani. El a fost operă colectivă, ca și Unirea, și dovedește că numai prin solidaritate ne putem atinge obiectivele interesului național”, a argumentat Iliescu, care a amintit şi de prietenii României, fără de care nu am fi reușit ce ne-am propus – fiind vorba în primul rând de președintele Franței, François Mitterrand, și de cancelarul Germaniei, Helmut Kohl.
Fostul preşedinte a amintit că a spus, nu o dată, că aderarea la UE a fost marele proiect strategic al României, după ieșirea din totalitarism, iar acest proiect s-a încheiat joi, simbolic, la Ateneul Român.
„Pentru România trebuie să înceapă un nou capitol: cel al integrării europene. Adică un nou proiect, în care țara noastră să contribuie pe deplin, cu idei și soluții, la reforma Uniunii, la progresul ei. Ar fi trebuit să ne definim, deja, profilul nostru, ca țară, în concertul european. Președinția prin rotație a Consiliului European ne pune la încercare capacitatea administrativă, viziunea politică și solidaritatea, ca națiune. Vom vedea care ne sunt punctele tari, care ne sunt slăbiciunile. Sper că vom realiza, în sfârșit, că nu confruntarea, ci consensul, face lucrurile să progreseze în sensul dorit de noi, toți”, a detaliat Ion Iliescu.
El a subliniat că România nu este nici eurosceptică, acum, și nici deziluzionată de aderare, ci este doar realistă, s-a maturizat, politic și social, abordează critic realitatea, și asta este bine.
„Criza prin care trece acum Uniunea nu are cum să nu aibă ecouri și în România. Dar putem alege să fim parte a soluției pentru problemele Uniunii, și nu generatori de noi probleme, cum este cazul Brexitului.
Pentru asta noua generație de politicieni din România trebuie să dovedească responsabilitate și angajament în slujirea interesului public și a binelui comun.
Uniunea Europeană nu poate fi țap ispășitor pentru neputințele noastre, pentru eșecurile noastre, pentru egoismul și iresponsabilitatea unora sau altora dintre liderii politici, de la București sau de la Bruxelles.
Este nevoie, mai mult decât oricând, de solidaritate. Și de democrație în funcționarea instituțiilor politice și economice ale națiunilor și ale Uniunii. Criza proiectului european, reală, este înainte de toate, o criză a democrației. Și nu poate fi rezolvată cu măsuri de forță, cu reducerea la tăcere a vocilor critice, cu etichetarea celor care au o altă viziune despre Uniune și despre problemele ei. Un populism nu poate fi combătut tot cu un populism, fie el și de sens opus. Iar reforme de genul Europa cercurilor concentrice nu pot crește susținerea cetățenilor pentru Europa. Cred că a venit vremea să ne întoarcem la politică, să ne vindecăm de iluzia ”tehnocrată”. Pentru că politicul poate fi controlat democratic de popor, tehnocrații, nu, ei nu-și asumă erorile și deciziile greșite, nu răspund în fața nimănui”, a avertizat fostul preşedinte.
Iliescu a menţionat că a dorit să spună aceste lucruri și pentru că urmează alegerile europene, „altă încercare pentru președinția României”.
„Demnitatea de europarlamentar nu este, nu poate fi, o recompensă pentru niște politicieni, sau clienți ai lor, ci o împlinire pentru cariere politice exemplare, în slujba cetățenilor și a națiunilor europene.
Este momentul ca elitele politice să se întâlnească din nou cu cetățenii, pe agenda publică, și cu un proiect comun, acela al integrării europene, de care să se bucure toți membrii Uniunii. Sunt convins că Președinția României va fi un succes, pentru că avem și mândria, și demnitatea, de a arăta că nu de puține ori am fost judecați greșit, că românii pot oferi Europei valori și proiecte, cu fața la viitor”, a încheiat fondatorul PSD.