Tomac: Președintele Băsescu este cel care a condamnat comunismul și l-a declarat regim criminal

Președintele PMP Eugen Tomac spune că „un singur om politic a avut curajul să-i așeze pe securiști și torționari acolo unde le este locul în istorie”, iar acela este Traian Băsescu.

„În timp ce tot guvernul de marionete lucrează din greu la albirea lui Dragnea, electoratul antiPSD urmărește ce opinii mai apar despre politicienii vechi care pozează în politicieni noi, despre securiștii buni și cei răi.

Adevărul este că un singur om politic a avut curajul să-i așeze pe securiști și torționari acolo unde le este locul în istorie. Președintele Băsescu este cel care a condamnat comunismul și l-a declarat regim criminal, instalat și menținut prin teroare. Toți cei care au slujit sistemul de opresiune sunt vinovați pentru ceea ce s-a întâmplat rău în România până la căderea comunismului. Traian Băsescu este singurul politician care, în mod cinstit, a vrut să scoată societatea românească de sub influența ascunsă a foștilor servitori ai regimului criminal.

  • Am abandonat prea ușor acest subiect și nu s-a făcut dreptate pentru perioada cea mai neagră din istoria noastră recentă, când oamenii au fost omorâți cu brutalitate doar pentru că gândeau altfel decât cei care au confiscat statul.

Am depus de două ori o lege pentru înființarea, la București, a unui muzeu al victimelor regimului comunist, dar inițiativa mea a fost respinsă în bloc de toate partidele politice. Aceasta este o dovadă de necontestat că slujitorii respectivului regim au rămas cuplați la agenda publică și că societatea românească nu este încă pregătită să-i omagieze, așa cum se cuvine, pe cei care și-au susținut, cu prețul vieții, convingerile care nu urmăreau linia dictată de Partidul Comunist Român”, a scris Tomac, pe Facebook.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare