Parlamentarii au început munca

Parlamentarii au început munca

Parlamentarii români au început munca, într-o nouă sesiune care se va desfăşura sub semnul alegerilor.

Deputaţii şi senatorii români s-au întors, de luni,1 februarie, la lucru, în prima sesiune parlamentară pe 2016 şi penultima din mandat. Această sesiune se va desfăşura sub semnul alegerilor locale din iunie şi al parlamentarelor de la sfârşitul anului.

O lege importantă, prioritară pe agenda parlamentarilor, este cea privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, trimisă spre reexaminare de preşedintele Klaus Iohannis la finalul anului trecut. Partidul Social Democrat susţine că actul normativ trebuie să sprijine cetăţenii aflaţi în incapacitatea de a-şi plăti creditele lunare pentru achiziţionarea unei locuinţe dar, în acelaşi timp, să nu afecteze major sistemul bancar.

Plenul Camerei Deputaţilor a ales, luni, 1 februarie, prin vot secret cu bile (203 voturi pentru, 28 împotrivă) componenţa Biroului permanent pentru prima sesiune ordinară a anului 2016.

parl2

Astfel, au fost aleşi:

Vicepreşedinţi: Rodica Nassar, Florin Iordache, Petru Gabriel Vlase (Grupul parlamentar al PSD) şi Ludovic Orban (Grupul parlamentar al PNL);
Secretari: Ion Marcel Ciolacu (Grupul parlamentar al PSD), Cristian Buican (Grupul parlamentar al PNL), Laurenţiu Chirvăsuţă (Grupul parlamentar al UNPR) şi Nicolae Mircovici (Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale);
Chestori: Mircea Gheorghe Drăghici şi Marian Neacşu (Grupul parlamentar al PSD), George Ionescu şi Ionel Palăr (Grupul parlamentar al PNL).

Au fost desemnaţi, de asemenea, liderii grupurilor parlamentare după cum urmează: Florin Pâslaru (Grupul parlamentar al PSD), Eugen Nicolăescu (Grupul parlamentar al PNL), Ion Răducanu (Grupul parlamentar al UNPR), Varujan Pambuccian (Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale), Mate Andras (Grupul parlamentar al UDMR) şi Bogdan Ciucă (Grupul parlamentar al ALDE).
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a anunţat că domnul deputat Gheorghe Udrişte a părăsit Grupul parlamentar al PNL devenind, de la 1 februarie, deputat neafiliat.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare