Parchetul de pe lângă Înalta Curte, partener cu ONG-ul pro-LGBT „Accept” într-un proiect de educare a procurorilor; se susţine că aproape 900.000 de români ar face parte din minorităţile sexuale!!!

Ministerul Public, prin Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ), este partener în cadrul proiectului „Parteneriat pentru egalitatea persoanelor LGBTI: implementarea jurisprudenței CEDO privind orientarea sexuală şi identitatea de gen”, informează un comunicat de presă al asociației Accept, scrie r3media.ro.

Conform sursei citate, în proiect va fi implicată și instituția „Avocatul Poporului”, care va coordona un Grup de Lucru privind „implementarea deciziilor CEDO privind orientarea sexuală și identitatea de gen, la lucrările căruia vor fi invitate să participe Ministerul Justiției, Ministerul Afacerilor Interne, Agentul Guvernamental CEDO și alte instituții mandatate să asigure egalitatea tuturor cetățenilor români indiferent de rasă, origine etnică, religie sau convingeri, vârstă, orientare sexuală sau identitate de gen”.

Până în noiembrie 2023, „va fi lansat un sistem online de raportare a violărilor de drepturi suferite de persoane LGBTI, va fi redactat un manual de investigare a infracțiunilor motivate de ură”, precizează sursa citată. Mai mult, sute de persoane vor fi „formați” cu privire „la drepturile persoanelor LGBTI și investigarea infracțiunilor motivate de ură”.

Este vorba despre „280 de magistrați, 160 de polițiști și 40 de angajați ai autorităților publice”.

Proiectul este finanțat de un grant de 937.819 € oferit de Islanda, Liechtenstein și Norvegia, prin intermediul celebrelor granturi SEE, în cadrul Programului Dezvoltare locală. Obiectivul proiectului este să îmbunătățească executarea deciziilor CEDO și aplicarea recomandărilor ECRI în România pe criteriile orientării sexuale și identității de gen.

Conform directorului executiv al Asociației Accept, Teodora Ion-Rotaru Roseti, unul dintre obiectivele acestui proiect este de a îndrepta „erorile istorice” și de a „repara” „un sistem public care condamnă la abuzuri aproximativ 900.000 de cetățeni români LGBTI”.

Mai jos, în comunicat, se precizează că această cifră nu este bazată pe vreo cercetare reală în România, ci pe „estimările experților” (fără a fi numiți) care „plasează ponderea comunității LGBTI într-o societate la aproximativ 4,5%.”

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare